Sămânța bună

Un singur ban de cheltuit!

Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște ca o floare și este tăiat; fuge ca o umbră și piere.

Iov 14.1,2

Mama era la cumpărături cu fetița ei și i-a promis că îi va cumpăra câteva dulciuri. Ea s-a uitat cu atenție la vitrinele încărcate cu tot felul de bunătăți. Mai întâi și-a dorit un anumit fel de bomboane. Tocmai când vânzătorul era gata să se ducă după ele, ea și-a schimbat părerea și și-a dorit un alt sortiment. Mama, obosită și puțin enervată de nehotărârea fetiței, i-a spus: „Dragă, grăbește-te și ia o hotărâre!“. Dar fetița i-a răspuns: „Mamă, n-am decât un singur ban de cheltuit!“.

„Un singur ban de cheltuit!“ Aceste cuvinte ne conduc la marele adevăr că avem o singură viață de trăit. Luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim înțelepți, folosind cu chibzuință acest unic bun – viața!

Pe bună dreptate, la începutul secolului al XIX-lea, un creștin spunea: „Trebuie să trec prin lumea aceasta o singură dată. Orice bunătate pe care aș putea-o arăta vreunei ființe omenești, acum trebuie să o fac și să nu o amân, pentru că nu voi mai trece pe calea aceasta“.

În dragostea Sa părintească față de o lume pierdută în păcate, Dumnezeu a oferit o cale de salvare în această viață. Această Cale este Fiul Său care Și-a jertfit viața pentru toți aceia care cred în El.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17