Sămânța bună

Fiul nostru de 10 ani și-a dorit de ziua de naștere o hartă a lumii. După ce am căutat puțin, am găsit o ediție foarte colorată cu poze de pe toate continentele. Un fluture colorat plutea peste Papua Noua Guinee. Prin Chile se întindeau lanțuri de munți. Un diamant împodobea Africa de Sud. Am fost încântat. La subsolul hărții era însă o expresie care m-a pus pe gânduri: „Lumea noastră“.

Într-un anumit sens, pământul ne aparține, pentru că trăim pe el. Putem să bem apa lui, să-i respirăm aerul și să pescuim în mările sale, pentru că Dumnezeu ne-a permis (Geneza 1.28-30; 9.2,3). Dar pământul este al lui Dumnezeu, așa cum spune și versetul de astăzi.

Mă mir că Dumnezeu ne-a încredințat nouă, oamenilor, creația Sa minunată, cu toate că El a știut că vom cădea în păcat și că vom distruge lucrarea Lui. Dar și mai mult mă impresionează faptul că pe acest pământ era înălțată acum aproape două mii de ani crucea pe care Isus Hristos a înfăptuit lucrarea de răscumpărare.

Pe baza morții Sale, oamenii care au păcătuit pot să fie împăcați cu Dumnezeu prin credința în Isus și în jertfa Lui. Domnul Isus a creat prin sângele Său premisa ca în viitor pământul să fie adus iarăși în armonie cu Dumnezeu și să arate gloria Lui de Creator.