Sămânța bună
N-a mai avut timp
Îi lovește ca pe niște nelegiuiți, în fața tuturor, pentru că ei s-au îndepărtat de la El și n-au ținut toate căile Lui.
Iov 34.26,27
Eram în avionul care zbura spre Chicago. Tocmai mi-am pus centura de siguranță, când un om de afaceri s-a așezat pe scaunul de lângă mine. Discutând am ajuns să vorbim și despre credință. „Eu cred că religia este un lucru important“, a spus omul de afaceri. „Cu ani de zile în urmă mergeam în fiecare duminică la studiul biblic.“ L-am întrebat pe omul de afaceri: „Sunteți un creștin autentic având viața din Dumnezeu?“. Răspunsul a fost șovăielnic: „Nu pot spune așa ceva. De când sunt în această funcție sunt foarte ocupat și nu am timp să mă gândesc la aceste lucruri“. Atunci i-am spus: „Țineți așa de mult la această viață, încât puteți amâna problema atât de importantă a sufletului?“. — „Știți, lupta vieții este aspră. Dar mai am cinci ani până la pensionare. Atunci îmi voi pune viața în ordine cu Dumnezeu. Acum nu am timp pentru astfel de lucruri…“
După aterizare, drumurile noastre s-au despărțit pentru totdeauna. Omul de afaceri trebuia să zboare mai departe spre Los Angeles. Ascultând știrile în seara aceea am aflat că avionul cu care zburase omul de afaceri a luat foc și s-a prăbușit. Toți cei 271 de pasageri au murit. Bărbatul n-a mai avut timp să-și pună viața în ordine. Era prea târziu pentru el, un veșnic prea târziu. Dar pentru noi există un acum, ca să ne punem viața în ordine cu Dumnezeu.