Sămânța bună

La intrarea în parc era un panou: Nicăieri nu ești mai aproape de inima lui Dumnezeu decât într-o grădină! Aproape că ne vine și nouă să credem această afirmație. Este însă adevărată? Și într-o grădină se găsesc plante moarte, pomi distruși de fulgere și de furtună, animale care fugăresc și mănâncă alte animale, oameni care rostesc cuvinte urâte, mânați de gânduri păcătoase, oameni a căror inimă este cuprinsă de invidie, de minciună și de mândrie.

În natură, da, se poate încă observa ceva din mâna lui Dumnezeu: bănuim cât de perfectă și de fascinantă a fost creația originală înainte ca ea să fie distrusă prin căderea în păcat a omului. Când privim cu atenție natura, mai observăm minuni care poartă „semnătura“ Creatorului.

Dacă vrem să aruncăm însă o privire în inima lui Dumnezeu, trebuie să privim la Isus Hristos. Dumnezeu Tatăl a deschis cerul deasupra Lui și a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea“ (Matei 17.5). Cât de adânc ne permite El să privim în inima Lui…! Dumnezeu „L-a dat pentru noi toți“ pe Fiul Lui preaiubit (Romani 8.32). În viața acestui Fiu preaiubit, dar și mai mult în moartea Lui, putem descoperi dragostea lui Dumnezeu față de noi, oamenii!

Dacă „Îl chemăm în adevăr“, atunci aflăm că El este aproape de noi cu o inimă plină de dragoste.