Sămânța bună
Stânca (3)
Împlinește-ți promisiunile făcute Celui Preaînalt. Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.
Psalmul 50.14,15
Când au apărut zorii zilei, țăranul, care nu credea cuvintele lui Dumnezeu, privind de la fereastra din pod, deodată a căzut în genunchi, acoperindu-și fața și începând să plângă ca un copil. Ce se întâmplase? Stânca spre care arătase cu o mână batjocoritoare nu mai era. Șura cu tot ce era în ea a fost luată din loc, iar acoperișul ei se rezema de casă, apărând-o de furia apelor.
La scurt timp după această întâmplare, țăranul s-a întâlnit cu învățătorul. El i-a întins mâna și, cu lacrimi în ochi, i-a zis:
— „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău“ de ceea ce spune. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că m-a învățat să cred!
— Da, aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Fiul Său, care Și-a dat viața pentru mântuirea noastră.
Așa i-a răspuns Dumnezeu țăranului batjocoritor. Judecata a fost în fața țăranului, dar harul minunat l-a scăpat de la moarte. Cineva spunea: „Carul evangheliei nu trece în fiecare zi prin fața noastră. Dar, când trece pe la noi, să nu zăbovim să urcăm în el“. Dumnezeu vrea să ne facă parte de toate binecuvântările duhovnicești care vin din lucrarea Mântuitorului. Cine lasă ca acest „car“ al harului să treacă pe lângă el se va vedea, într-o zi, urcat în „carul“ judecății divine. „Cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36). Să luăm seama și să ne lăsăm avertizați! Dumnezeu ne vorbește când într-un fel, când într-altul.