Sămânța bună
O nădejde vie
Binecuvântat să fie Dumnezeu … care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, la o nădejde vie.
1 Petru 1.3
Învățătorul ceresc, Domnul Isus, a făcut din Petru o „piatră vie“, cu toate că în trecut fusese o „piatră de poticnire“. Și, mai mult decât atât, Domnul a făcut din Petru și un scriitor. Lucrarea aceasta a fost o confirmare a spuselor Domnului: „Vă voi da o gură și o înțelepciune …“ (Luca 21.15). Astfel, fostul pescar a fost învrednicit prin harul dumnezeiesc să scrie două epistole.
Cea dintâi epistolă are la bază învățătura chemării cerești, în contrast cu chemarea pământească a iudeilor. Ea îi prezintă pe creștini ca fiind străini și călători pe pământ. Accentul este pus mai mult pe purtarea care se cuvine unui credincios. Domnul Isus, care a fost El Însuși străin și călător pe pământ, ne este prezentat ca Model în toate privințele. Acești creștini, străini și călători pe pământ, erau încurajați prin triumful lui Hristos în înviere și erau însuflețiți prin conștiența că le stă înainte o lume a luminii și a fericirii și că există o putere care îi va introduce în acea lume. Petru a trecut prin această experiență fericită. Puterea lui Dumnezeu ne păzește și ea lucrează susținând credința în inimă, în ciuda tuturor ispitelor și a încercărilor. Petru, care prezintă în special căile lui Dumnezeu față de această lume, îi privește pe credincioși ca având parte de această mântuire – de această glorie cerească – doar la arătarea ei, atunci când Dumnezeu va instaura autoritatea Sa asupra pământului în binecuvântare.