Meditații Charles Spurgeon

11

Iulie

DIMINEAŢA

După ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. 1 Petru 5:10

Ai văzut curcubeul strălucind pe cer: glorioase sunt culorile lui, şi minunate nuanţele sale. Este frumos dar, vai, dispare curând. Culorile strălucitoare sunt înlocuite de nori pufoşi, şi cerul nu mai sclipeşte în nuanţele cerului. Nu este ceva stabil. Cum ar putea fi? Cum ar putea să dureze un spectacol făcut din raze de soare şi picături de ploaie? Însuşirile caracterului creştin nu trebuie să se asemene cu frumuseţea trecătoare a curcubeului ci, din contră, să fie stabile, fixe, consacrate. Caută, credinciosule, să rămâi în orice lucru bun pe care îl faci. Să nu-ţi fie caracterul o inscripţie pe nisip, ci una pe stâncă! Să nu-ţi fie credinţa „o închipuire deşartă a unui vis", ci o temelie de piatră, în stare să îndure îngrozitorul foc care va consuma tot ce este „lemn, fân, trestie" (1 Corinteni 3:2) în caracterul ipocritului. Să ai „rădăcina şi temelia pusă în dragoste" (Efeseni 3:17). Să-ţi fie convingerile adânci, dragostea reală şi dorinţele sincere. Să-ţi fie întreaga viaţă întemeiată şi stabilă, ca să nu te clatine detunăturile iadului şi furtunile pământului. Dar aminteşte-ţi cum se câştigă binecuvântarea de a fi „înrădăcinaţi şi rodiţi în El" (Coloseni 2:7). Cuvântul apostolului arată spre suferinţă: „după ce veţi suferi puţină vreme". Nu are nici un rost să sperăm că suntem înrădăcinaţi dacă nu trec vânturile peste noi. Toate cioturile de pe rădăcinile stejarului şi toate nodurile de pe ramuri ne spun că au trecut multe furtuni peste el, dar indică şi adâncimea la care au ajuns rădăcinile. In acelaşi fel, creştinul este întărit şi zidit de toate încercările şi furtunile vieţii. Nu te teme, deci, de vânturile încercării, ci mângâie-te cu gândul că Dumnezeu îşi împlineşte binecuvântarea prin disciplina lor.

SEARA

Povestiţi copiilor voţtri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma. Ioel 1:3

În felul acesta simplu, prin harul lui Dumnezeu, ţara avea să beneficieze întotdeauna de o mărturie vie a adevărului — prea iubiţii Domnului treceau mărturia Domnului şi legământul făcut urmaşilor lor, iar aceştia descendenţilor. Aceasta este prima noastră datorie. Trebuie să începem cu familia. Cel care nu-şi începe lucrarea acasă este un pastor rău. Cei nemântuiţi trebuie căutaţi prin toate mijloacele, iar „drumurile şi gardurile" (Luca 14:23) trebuiesc cercetate, dar căminul este pe primul loc. Vai de cei care inversează ordinea Domnului. Datoria noastră personală este să-i învăţăm pe copiii noştri calea Domnului; nu putem trece această responsabilitate asupra învăţătorilor de la Şcoala duminicală, sau asupra altor ajutoare. Ei ne pot asista, dar nu ne pot scăpa de obligaţia noastră sfântă; Împuterniciţii şi sponsorii sunt instrumente nepotrivite cu această situaţie. Mamele şi tatii trebuie să-şi instruiască familia în teamă de Domnul, ca şi Avraam, şi să vorbească copiilor lor despre lucrările minunate ale Celui Prea înalt învăţătura părintească este o îndatorire naturală. Cine ar putea să urmărească cu mai mare interes binele copilului, în afară de cei care sunt autorii făpturilor lor fizice? Neglijarea instruirii copiilor este mai rău decât o nebunie. Religia în familie este necesară pentru familie însăşi, pentru naţiune, şi pentru biserica lui Dumnezeu. Unul dintre cele mai efective mijloace de prevenire a necredinţei şi a erorilor doctrinale este instruirea copiilor în credinţă. Totuşi, acest mijloc este cu totul neglijat. Părinţii trebuie să înţeleagă importanţa acestei chestiuni. Este o îndatorire plăcută să vorbim fiilor şi fiicelor noastre despre Isus, şi chiar mai mult, fiindcă s-a dovedit a fi o muncă acceptată. Dumnezeu a salvat copiii prin rugăciunile şi poveţele părinţilor. Fie ca fiecare casă în care intră această carte să-1 onoreze pe Domnul şi să primească zâmbetul Său aprobator.