Meditații Charles Spurgeon
1
Martie
DIMINEAŢA
Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea. Cântarea Cântărilor 4:16
Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela" (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului. Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel. Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.
SEARA
O piatră... aleasă, scumpă. 1 Petru 2:6
Asemeni râurilor, care se îndreaptă toate spre mare, desfătările toate se îndreaptă spre Prea Iubitul nostru. Privirea Sa străluceşte mai tare decât soarele. Frumuseţea feţei Sale este mai plăcută decât orice floare. Nici o mireasmă nu întrece suflarea gurii Lui. Diamantele pământului şi perlele mării sunt nişte nimicuri în comparaţie cu valoarea Sa. Petru ne spune că Isus este preţios, dar nu ne poate spune exact cât de preţios, pentru că nimeni nu poate cântări valoarea darului neasemuit al lui Dumnezeu. Cuvintele nu pot exprima valoarea pe care o are Domnul Isus pentru poporul Său, şi nici nu pot spune cât este El de necesar mulţumirii şi fericirii lor. Credinciosule, nu ai fi acum înfometat şi îndurerat dacă Domnul nu ar fi cu tine? Poate să fie soare, dacă Christos se ascunde, lumea întreagă este întunecată, iar dacă este noapte şi „Luceafărul strălucitor de dimineaţă" apune, nici o altă stea nu mai poate lumina. Cât de pustie ar fi lumea fără Domnul! Dacă El se ascunde, florile din grădinile noastre se ofilesc. Fructele cad, păsările îşi încetează cântecul şi furtuna ne distruge speranţele. Toate luminile pământului la un loc nu pot lumina dacă Soarele Dreptăţii se întunecă. El este Sufletul sufletelor noastre, Lumina luminilor noastre, Viaţa vieţilor noastre. Dragă cititorule, ce ai face în lumea aceasta fără El, ştiind că te aşteaptă o bătălie în fiecare zi? Ce ai face seara, când vii obosit şi istovit, fără părtăşia cu Christos? Binecuvântat să-I fie numele! El nu ne va lăsa să luptăm singuri, fiindcă Isus nu-i uită niciodată pe cei care-I aparţin. Gândeşte-te cum ar fi viaţa ta fără valoarea Celui care ne îmbogăţeşte.