Domnul este aproape GBV
Vă salută Aristarh, cel împreună‑întemnițat cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba, despre care ați primit porunci (dacă va veni la voi, primiți‑l!).
Coloseni 4.10
Numele adevărat al lui Marcu era Ioan. Deși Marcu era doar un pseudonim, mai târziu acesta a fost numele său de identificare (Fapte 12.12). La plecarea lui Barnaba și a lui Pavel în lucrarea la care Duhul Sfânt îi chemase, Marcu îi însoțește, pentru a le sluji. Dar dificultățile și truda acestei lucrări în curând îl vor descuraja, astfel încât el îi va abandona pe apostoli, pentru a se întoarce în Ierusalim (Fapte 13.5,13; 15.38). În cea de‑a doua călătorie misionară, Barnaba, ruda lui, dorește să‑l reia în lucrare, dar Pavel se opune; cei doi apostoli se despart, iar Barnaba, însoțit de Marcu, se duce în Cipru, țara lui natală (Fapte 15.37,39; 4.36). Fără îndoială, vedem aici influența legăturilor naturale asupra lui Barnaba, iar aceasta nu este întotdeauna un lucru folositor în slujba Domnului. Patria natală îl atrage pe Barnaba, iar el dorește să‑și ia cu sine și ruda apropiată, fără să se gândească prea mult dacă era sau nu potrivită pentru acea lucrare. Un cuvânt din Fapte pare să ne spună că, în acea împrejurare, adunarea i‑a dat dreptate lui Pavel, cu toate că apostolul părea atunci o pradă a iritării.
Oricare ar fi fost situația, ne bucurăm să vedem și aici felul în care harul Domnului a lucrat cu privire la Marcu. Iată‑l la Roma, lângă Pavel care îl recomandă colosenilor ca fiind un tovarăș de slujbă pe care să‑l primească, în cazul în care va veni la ei. Nu știm ce porunci primiseră colosenii în legătură cu Marcu, însă, în orice caz, ei trebuia să‑l primească. Mai târziu, apostolul, scriindu‑i lui Timotei, dă o mărturie și mai bună despre Marcu: „Adu‑l cu tine, căci îmi este folositor pentru slujbă“ (2 Timotei 4.11). Observăm că orice resentiment era străin de inima lui Pavel. Dacă altădată refuzase să și‑l asocieze pe Marcu, el o făcuse pentru a nu compromite lucrarea și gloria Domnului printr‑o nouă manifestare de slăbiciune din partea acestuia. Dar, după ce Marcu a fost pus la încercare, Pavel îl acceptă fără ezitare. Este un frumos exemplu pe care Pavel îl dă celor pe care Domnul îi folosește în lucrarea Sa. Ceea ce guverna inima lui Pavel în toate împrejurările era gloria Stăpânului său, și nu sentimentele personale.
H. Rossier