Domnul este aproape GBV

Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându‑se de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nu‑l deosebiți?“.

Luca 12.54‑56

Cel credincios nu așteaptă ca anumite evenimente să aibă loc, însă cu siguranță că se uită la ce se întâmplă în jurul său. Multe dintre evenimentele din jurul nostru, din lume, vorbesc despre judecățile viitoare. Timpul răbdării și al îndelungii‑răbdări a lui Dumnezeu se apropie de sfârșit. Dumnezeu pregătește scena domniei glorioase a lui Hristos, când toți vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Lui.

Întrebarea este următoarea: știm noi să deosebim timpurile, sau ne numărăm printre aceia pe care Domnul i‑a numit fățarnici? Cu alte cuvinte, suntem cumva și noi cunoscători ai atâtor lucruri, însă nu și ai voii lui Dumnezeu în dreptul nostru? Fiindcă știm că lumea va fi judecată în curând, ce fel de oameni ar trebui să fim? Să umblăm nu numai în separare de lume, ci să și dăm mărturie în mijlocul ei!

Nu vom mai fi aici pentru mult timp. Venirea Domnului pentru a ne lua la Sine este aproape. Avem nevoie să fim înflăcărați să trăim la înălțimea chemării noastre. Dacă nu avem o atitudine de așteptare continuă a venirii Domnului, este din cauză că am devenit căldicei, deoarece afecțiunile noastre sunt concentrate în altă parte. Ce trist ar fi ca venirea lui Hristos să ne găsească într‑o astfel de stare! Să nu dormim ca ceilalți, fiindcă prea curând se va auzi strigătul: „Iată mirele, ieșiți‑i în întâmpinare!“ (Matei 25.6).

„Și aceasta, cunoscând timpul, că este deja ceasul ca noi să ne trezim din somn, pentru că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată și ziua este aproape“ (Romani 13.11,12).

J. Redekop