Domnul este aproape GBV
Hrana din Canaan (2)
A doua zi după Paște, în aceeași zi, au mâncat din grâul țării azime și boabe prăjite.
Iosua 5.11
Dumnezeu le‑a dăruit o hrană pe care ei n‑o cunoscuseră în Egipt: grâul vechi al țării Canaan: Hristos ceresc și glorificat, însă Hristos ca Om care a trecut prin această lume pătată de păcat, El Însuși fiind fără pată, trecut prin focul judecății divine, iar apoi înviat, glorificat și așezat la dreapta lui Dumnezeu.
El este acolo nu doar ca Avocat al nostru la Tatăl, ci ca Om aflat în glorie pentru noi, oferindu‑ne un loc de acceptare în propria Sa Persoană. Locul este pregătit pentru om în cel de‑al treilea cer; el este așezat în Hristos, în savurarea deplină a binecuvântării cerești. Privesc la acest Om și spun: «Iată locul meu! Sunt în El, sunt un om în Hristos, care deja are aceeași viață cu a Lui, viața eternă, viața Omului înviat dintre cei morți. Sunt unit cu El, așezat în El în locurile cerești, bucurându‑mă de binecuvântarea infinită în care Duhul Sfânt mă conduce. Binecuvântat Mântuitor! Pentru mine ai coborât pe pământ și ai atârnat pe cruce! Ai plecat apoi în glorie, unde deja m‑ai dus în propria Ta Persoană, iar acum aștept să fiu cu Tine și ca Tine pentru totdeauna!».
Ce bucurie minunată și ce putere este în preocuparea cu Hristos! „Noi toți, contemplând cu fața descoperită gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie în glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului“ (2 Corinteni 3.18). În acest pasaj vedem rezultatul hrănirii cu grâul vechi al țării. Sufletul, format după modelul Hristosului ceresc, devine din ce în ce mai mult asemenea Lui. Iată care este partea noastră!
H. Rossier