Domnul este aproape GBV

Nu suntem și noi, precum Israel, înclinați să privim mai degrabă la dificultățile care ne înconjoară, decât la Dumnezeul binecuvântat care a luat asupra Lui misiunea de a ne trece prin toate și de a ne duce în siguranță în împărăția Sa eternă? De ce suntem câteodată abătuți? De ce ne plângem? De ce se aud în mijlocul nostru cuvinte de nemulțumire și de nerăbdare, mai degrabă decât cântări de laudă și de mulțumire? Răspunsul este simplu: fiindcă îngăduim ca împrejurările să‑L ascundă pe Dumnezeu din fața ochilor noștri, în loc să lăsăm ca Dumnezeu să fie acoperitoarea ochilor noștri și Obiectul perfect al inimilor noastre.

Mai mult, care este motivul pentru care eșuăm în mod atât de trist în a manifesta poziția noastră de oameni cerești, în a lua în stăpânire ceea ce ne aparține ca și creștini, în a ne însuși moștenirea spirituală și cerească pe care Hristos a dobândit‑o pentru noi și în care a intrat ca Înainte‑Mergător al nostru? Care este răspunsul? Un singur cuvânt: necredința!

Despre Israel citim că „ei n‑au putut intra [în Canaan] din cauza necredinței“ (Evrei 3.19). La fel stau lucrurile și cu noi: eșuăm în a intra în moștenirea noastră cerească; eșuăm în a lua în stăpânire, în mod practic, partea noastră; eșuăm în a umbla, zi de zi, ca un popor ceresc, care nu are nici loc, nici nume, nici parte pe acest pământ, neavând nimic de‑a face cu această lume, decât că o străbate ca străin și călător, mergând pe urmele Celui care Și‑a luat locul în ceruri. Și de ce eșuăm? Din cauza necredinței! Credința nu este la lucru și, prin urmare, cele care se văd exercită o mai mare putere asupra inimilor decât cele care nu se văd. Fie ca Duhul Sfânt să întărească credința noastră, să dea energie sufletelor noastre și să ne conducă înainte și în sus, astfel încât să nu fim găsiți doar vorbind despre viața cerească, ci trăind‑o spre slava Celui care, în harul Său infinit, ne‑a chemat la ea.

C. H. Mackintosh