Domnul este aproape GBV

Ce ar putea fi mai potrivit pentru un om plin de păcat, decât un Mântuitor plin de har? Cu siguranță, nimic și nimeni altcineva! Deși binecuvântatul Mântuitor a fost de asemenea plin de adevăr, iar adevărul așază orice și pe oricine la locul său potrivit, totuși harul aflat în El a fost cu totul suficient pentru a umple orice nevoie scoasă la lumină de către adevăr. Prin urmare, deși sărmanul păcătos zdrobit strigă: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!“, socotește totuși că singurul loc potrivit pentru el este „la picioarele lui Isus“.

Întotdeauna lucrurile stau așa acolo unde există o convingere adevărată cu privire la păcat. În orice împrejurare în care există o lucrare reală a Duhului lui Dumnezeu într-un suflet observăm această inconsecvență ciudată, însă de dorit; această aparentă contradicție, când păcătosul își exprimă totala nepotrivire de a sta în prezența unui Dumnezeu sfânt, însă, în același timp, având conștiența că acela este singurul loc în care poate sta.

Această atitudine este deopotrivă frumoasă și mișcătoare. Ea reprezintă dovada sigură a lucrării lui Dumnezeu într-un suflet. Există acolo un simțământ profund al păcătoșeniei și al vinei, însă, în același timp, și o alipire minunată și tainică a inimii de Acela a cărui glorie morală ne-a făcut să ne plecăm în țărână. „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“ – dar unde au fost rostite aceste cuvinte? La picioarele Mântuitorului! Binecuvântat loc! Și-a închipuit Petru că Domnul avea să plece de la el? A crezut el că Cel plin de har, care binevoise să Se folosească de corabia lui și care apoi îi dăruise acea pescuire minunată, avea să-l părăsească în adâncurile stării sale nenorocite? Nu credem și nu putem crede un asemenea lucru. Dimpotrivă, Duhul lui Dumnezeu combină aceste două elemente – conștiența cu privire la nevrednicia noastră și dorința fierbinte după Hristos. Pe scurt, avem aici nevoia creată și Obiectul revelat înaintea acestei nevoi.

C. H. Mackintosh