Domnul este aproape GBV

Femeia … a luat din rodul lui și a mâncat; și a dat și soțului ei care era cu ea și el a mâncat.

Geneza 3.6

Eva a falimentat în responsabilitatea ei de a fi un ajutor potrivit. Ea trebuia să-l ajute pe Adam să trăiască pentru Dumnezeu și să-și împlinească lucrarea pe care trebuia să o facă în grădină. Ea însă a preluat inițiativa și a început să converseze cu vrăjmașul. A nesocotit poziția de cap al lui Adam și, părăsindu-și poziția, a încercat să-i facă față lui Satan de una singură. Rezultatul a fost haosul, iar atunci când o soție creștină își părăsește poziția în cămin, totul devine haos. Eva fusese menită să fie un ajutor potrivit, însă, în loc să-și împlinească rolul dat de Dumnezeu, a acționat în așa fel încât l-a condus în greșeală și pe soțul ei.

Adam era cel căruia Dumnezeu îi spusese să păzească grădina, iar el a eșuat în responsabilitatea lui. Domnul S-a adresat lui Adam, capului responsabil. Adam și-a învinuit soția și a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o Tu, ea mi-a dat din rodul pomului și am mâncat“. După părerea lui Adam, vina era fie a lui Dumnezeu, fie a Evei. Domnul însă i S-a adresat lui. Eva a trebuit să sufere consecințele faptei ei, însă responsabilitatea era a lui Adam. El era cel căruia Dumnezeu îi spusese: „Ți-am poruncit“. Neascultarea a fost a lui.

Nu putem evita responsabilitatea pe care Dumnezeu a așezat-o asupra noastră. Soțul trebuie să-și păzească atent căminul și să fie sigur că nu pătrunde în el nimic din ceea ce l-ar face să-și piardă caracterul de grădină, așa cum Dumnezeu a intenționat să fie. Eva a falimentat în responsabilitatea ei de a fi un ajutor potrivit. Adam a falimentat în responsabilitatea lui de a proteja grădina și de a acționa ca și cap al căminului său. Dumnezeu a spus: „Blestemat este pământul din cauza ta“. În Romani 5.12 ni se spune: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, iar prin păcat, moartea“. Dacă noi am fi scris Scriptura, am fi zis: «Printr-o singură femeie a intrat păcatul în lume». Duhul lui Dumnezeu însă n-a scris așa, fiindcă Adam avea poziția de cap și de responsabilitate. Învățătura Bibliei este că Adam a fost cel care a primit porunca divină. A falimentat, iar căminul lui n-a mai fost o grădină.

J. Brereton