Domnul este aproape GBV

Cât de puternic trebuie să le fi vorbit aceste cuvinte inimilor credincioșilor dintre națiuni! Bunătatea și asprimea lui Dumnezeu stăteau înaintea lor. Ei experimentaseră bunătatea, iar Israel avusese parte de asprime. Iar acum trebuia ca ei să stăruie în bunătate, pentru a nu împărtăși și ei soarta lui Israel. Au luat ele aminte la această avertizare solemnă? Au stăruit ramurile altoite dintre păgâni în bunătatea lui Dumnezeu? Paginile istoriei Bisericii oferă un răspuns cutremurător la această întrebare. Care va fi deci sfârșitul? Vor fi tăiate și ele, exact cum s-a întâmplat cu iudeii.

Dar, deși chipul sau înfățișarea exterioară a măslinului se poate schimba odată cu trecerea timpului, el însuși rămâne ceea ce este, prin urmare „și ei [ramurile firești], de asemenea, dacă nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; pentru că Dumnezeu poate să-i altoiască din nou“ (versetul 23). Planurile lui Dumnezeu nu vor fi influențate, cu atât mai puțin anulate din cauza necredincioșiei omului. Darurile Sale de har și chemarea Sa sunt fără părere de rău. Israel va fi readus la poziția sa de mai înainte, dar pe o temelie cu totul nouă – accentuez încă o dată, pe poziția sa de mai înainte, nu implantat în Biserica creștină, pentru că iudeii nu au fost niciodată în acea poziție. Formarea Adunării a coincis cu ruperea relațiilor lui Israel cu Dumnezeu. Judecata asupra ramurilor dintre neamuri va deschide calea pentru altoirea din nou a iudeilor în măslin; pentru că ei nu vor rămâne în necredință, iar pomul este și rămâne „propriul lor măslin“, un fapt trecut atât de ușor cu vederea de comentatori. După cum odinioară sistemul iudaic s-a sfârșit prin judecată, pentru a face loc neamurilor, tot așa și sistemul neamurilor, creștinătatea, va sfârși prin judecată, pentru a face posibilă întoarcerea poporului Israel la locul pierdut al făgăduinței și al binecuvântării.

R. Brockhaus