Domnul este aproape GBV
Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește fiilor lui Israel să scoată afară din tabără pe orice lepros și pe oricine are o scurgere și pe oricine este necurat printr-un mort. Fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să-i scoateți afară; să-i scoateți afară din tabără, ca să nu întineze tabăra lor, în mijlocul căreia locuiesc Eu“. Și fiii lui Israel au făcut așa și i-au scos afară din tabără; după cum vorbise Domnul lui Moise, așa au făcut fiii lui Israel.
Numeri 5.1-4
Aici avem prezentat, în câteva cuvinte, principiul de temelie pe care se bazează disciplina făcută în adunare – un principiu, am putea spune, de cea mai mare importanță, deși, din nefericire, atât de puțin înțeles și pus în practică. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul celor ai Săi era cea care solicita sfințenie din partea lor – „Ca să nu întineze tabăra lor, în mijlocul căreia locuiesc Eu“. Locul în care locuiește Cel Sfânt trebuie să fie sfânt. Acesta este un adevăr clar și necesar.
Răscumpărarea era baza locuirii lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Trebuie să ne amintim însă că disciplina era esențială pentru ca această locuire să continue în mijlocul lor. El nu putea locui acolo unde răul era în mod deliberat acceptat. Binecuvântat să fie Numele Său, El poate îngădui slăbiciunile noastre și le îngăduie, însă ochii Săi nu pot privi răul! El nu poate locui împreună cu răul, nici nu poate avea părtășie cu el. Aceasta ar însemna o tăgăduire a naturii Sale, iar El nu Se poate tăgădui pe Sine Însuși.
Cineva ar putea spune: «Nu locuiește oare Duhul Sfânt în cel credincios, în care este atât de mult rău?». Este adevărat că Duhul Sfânt locuiește în cel credincios, pe temeiul răscumpărării împlinite, însă locuirea Lui acolo nu constituie o aprobare a ceea ce aparține firii păcătoase, ci este o pecete a ceea ce Îi aparține lui Hristos, iar prezența Lui și părtășia cu El sunt savurate doar în măsura în care răul din noi este judecat. Ar putea cineva afirma că putem să ne bucurăm de locuirea Duhului în noi, în timp ce suntem îngăduitori cu răul din noi și ne complăcem în dorințele cărnii? Nu, ci trebuie să ne judecăm pe noi înșine și să îndepărtăm tot ceea ce nu se potrivește cu sfințenia Aceluia care locuiește în noi.
C. H. Mackintosh