Domnul este aproape GBV

Mara în sine nu este niciodată plăcută. Duhul creștinului nu poate fi niciodată caracterizat de apatie sau de indiferență cu privire la suferința și la păcatul care sunt în lume. Nu suntem niciodată așezați în vreo poziție în care să nu trebuiască să fim sensibili la scena prin care trecem. Dimpotrivă, ne aflăm în chiar poziția din care s-o simțim pe deplin. Ajungem la Mara ca răscumpărați și trebuie să bem din apele ei ca unii care am trecut prin Marea Roșie.

Dumnezeu însă are un remediu: „Domnul i-a arătat un lemn, și el l-a aruncat în ape, și apele s-au făcut dulci“. Știm ce înseamnă acest lemn. Ce prețios lucru este să percepem crucea lui Hristos ca fiind cea care transformă în dulce ceea ce este amar pentru noi! Este părtășia suferințelor Lui și cunoașterea suferinței împreună cu El. Beneficiem de simpatia Sa față de noi; avem comuniune cu El într-un fel deplin, căci nimic nu leagă inimile mai complet decât aceeași parte în trudă și în suferință.

Crucea nu este doar mijlocul prin care ispășirea a fost lucrată, ci și sfârșitul întregului drum de suferință al Domnului, pe care El a umblat cu hotărâre de la început și până la sfârșit. În acest sens, crucea este aceea pe care o putem purta împreună cu El. Ea este conectată cu gloria și caracterizează calea noastră acum. Îl urmăm pe un Domn lepădat, suntem făcuți părtași suferințelor Sale – suferințe caracteristice nouă, ca și urmași ai Lui, pe care oamenii necredincioși nu le pot gusta. Dacă suferim împreună cu El, vom și împărăți împreună cu El. Dacă suferim rușinea și lepădarea pentru Domnul, realitatea dulce a legăturii noastre cu El face ca apele Marei să devină dulci.

F. W. Grant