Domnul este aproape GBV
Ca niște copii ai ascultării, nepotrivindu-vă poftelor de mai înainte, din timpul neștiinței voastre; ci, după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea; pentru că este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt“. Și, dacă-L chemați ca Tată pe Cel care, fără a privi la înfățișare, judecă după lucrarea fiecăruia, umblați în temere în timpul pribegiei voastre.
1 Petru 1.14-17
Prima caracteristică a copilului în relație cu Tatăl este ascultarea. Această ascultare este cea care a fost arătată în toată perfecțiunea ei în Isus Hristos. Umblarea Lui pe pământ a reprezentat o ascultare continuă de Tatăl. El putea zice: „Cum M-a învățat Tatăl, așa spun aceste lucruri“; și: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8.28,29). Când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu, făceam voia noastră proprie, satisfăcându-ne poftele nelegiuite. Acum, ca și copii, suntem îndemnați la sfințenie, altfel zis, la despărțirea de rău. Apostolul citează legea, care insistă și ea asupra sfințeniei (Levitic 11.44). Caracterul dispensației se poate schimba, nu însă și natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt în mod absolut: aceasta era adevărat sub lege și rămâne adevărat sub har. De aceea, cei care sunt în relație cu Dumnezeu, fie sub lege, fie sub har, trebuie să fie sfinți.
Dacă noi, ca și credincioși, eșuăm în ceea ce privește sfințenia, chiar relația în care suntem cu Dumnezeu ne va pune sub disciplinarea sfântă a Tatălui. Pentru că suntem fii, Tatăl ne va pedepsi și ne va disciplina ca pe niște fii, ca să fim făcuți părtași sfințeniei Lui. Această guvernare dreaptă a Tatălui va fi exercitată potrivit faptelor noastre și fără a căuta la fața omului.
Să ne purtăm deci cu o teamă sfântă în timpul pribegiei noastre aici, jos. Astfel, viața noastră practică trebuie să fie conform sfințeniei Celui care ne-a chemat și pe care, la rândul nostru, Îl chemăm ca Tată; trebuie să fie caracterizată de ascultare, de sfințenie și de teamă sfântă. Îl chemăm pe Tatăl pentru protecția, călăuzirea și binecuvântarea noastră? Să veghem atunci să nu punem piedici rugăciunilor noastre și să nu atragem disciplinarea asupra noastră, prin voia proprie sau prin lipsa de sfințenie.
H. Smith