Domnul este aproape GBV
După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot așa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el datorită Mie.
Ioan 6.57
Este privilegiul nostru scump să-L avem pe Domnul întotdeauna înaintea ochilor noștri. El este Modelul nostru. Așa cum El a fost trimis în lume, la fel suntem și noi. De ce a venit El pe acest pământ? Ca să-L glorifice pe Dumnezeu! Cum a trăit El? Datorită Tatălui! Cât de mult se simplifică lucrurile în felul acesta! Hristos este standardul și piatra de încercare pentru orice. Nu mai este vorba de ceea ce este corect sau greșit după regulile omului, ci, în mod simplu, de ceea ce este vrednic de Hristos. Ar face El lucrul acesta sau acela? Ar merge El în locul acesta sau acela? El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.21); și, în mod sigur, nu trebuie să mergem nicăieri unde nu putem călca pe urmele pașilor Săi binecuvântați. Dacă umblăm încoace și încolo pentru a ne plăcea nouă înșine, nu călcăm pe urmele pașilor Săi și nu ne putem aștepta să ne bucurăm de prezența Lui binecuvântată.
Aici este secretul – iar întrebarea importantă este aceasta: Este Hristos singura mea țintă? Pentru ce trăiesc? Pot eu spune: „Viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20)? Nimic mai puțin de atât nu este vrednic de un creștin. Este o atitudine mizerabilă să fii mulțumit că ești mântuit și să umbli în asociere cu lumea, trăind pentru propriile plăceri și interese; să primești mântuirea ca rod al suferințelor și morții lui Hristos, iar apoi să trăiești departe de El. Ce am crede despre un copil căruia nu i-ar păsa decât de lucrurile bune pe care le primește din mâna tatălui său și care niciodată n-ar căuta să stea lângă el, ci ar prefera compania străinilor? L-am disprețui pe bună dreptate. Dar cu cât mai de disprețuit este creștinul care datorează lucrării lui Hristos binecuvântarea sa prezentă și pe cea eternă, însă care se mulțumește să fie rece și distant de Persoana binecuvântată a Domnului, fără să-i pese de promovarea cauzei și a gloriei Sale!
C. H. Mackintosh