Domnul este aproape GBV
Gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate.
Romani 8.7
Carnea nu poate fi îmbunătățită, nici chiar în cea mai mică măsură. Fără lege, ea s-a dovedit cu totul întunecată și păcătoasă; sub lege, s-a dovedit răzvrătită și nesupusă. Când a venit harul, ea L-a scuipat în față pe Cel care l-a adus. Dacă Duhul Sfânt locuiește într-un om, carnea poftește împotriva Duhului; dacă un om este luat în al treilea cer, când vine înapoi, carnea se va îngâmfa din cauza aceasta (2 Corinteni 12.7). Carnea rămâne aceeași, în orice privință și în orice împrejurare.
N-avem nicio scuză dacă lăsăm carnea să acționeze. Dacă suntem nechibzuiți și îi lăsăm o portiță, Satan va pătrunde prin ea. Momentele în care nu sunt capabil să biruiesc carnea, nici s-o țin în frâu, sunt cauzate de faptul că am neglijat rugăciunea ori citirea Cuvântului, de faptul că am fost neglijent în vreun fel. Prin urmare, când vrăjmașul vine, nu am putere să-l înfrunt și sunt biruit. Dacă umblu cu nepăsare, voi suferi consecințele.
Iată diferența dintre o umblare cu Domnul și una fără El – o diferență cât se poate de reală. Să presupunem că nu umblu prin Duhul, astfel că nu am o conștiință bună; când ajung în prezența lui Dumnezeu și trebuie să mă gândesc la mine însumi, sunt rușinat. Nu mă mai gândesc la El, ci sunt forțat să mă gândesc la mine, pentru a mă judeca – și este bine că El mă face să mă gândesc la mine și să mă judec, atunci când trebuie. Dar, dacă umblu cu o conștiință curată, nu mă gândesc la mine însumi și sunt liber să mă preocup cu Hristos. Aceasta nu înseamnă că, în vreun fel, carnea ar fi devenit mai bună. Eu sunt în mod practic curățit și am o conștiință bună, iar când vin în prezența lui Dumnezeu, îmi pot vărsa inima acolo, iar aceasta este o mare binecuvântare – este comuniune. Iată unde este diferența dintre un om care umblă în puterea Cuvântului lui Dumnezeu și într-o dependență constantă, și unul care nu umblă așa.
J. N. Darby