Domnul este aproape GBV
Când se ridica norul de pe cort, atunci porneau fiii lui Israel; și, în locul unde stătea norul, acolo așezau fiii lui Israel tabăra. După porunca Domnului porneau fiii lui Israel și după porunca Domnului rămâneau în tabără.
Numeri 9.17,18
Ar fi fost imposibil de conceput o scenă mai plăcută ca cea din pasajul de mai sus, care să prezinte adevărata dependență și supunere față de călăuzirea divină. Nu exista nicio urmă de pas sau vreun indicator care să-i călăuzească prin „acea pustie mare și înfricoșătoare“ (Deuteronom 8.15). Ar fi fost inutil să caute vreun drum pe care trecuseră alții înainte. Ei depindeau în întregime de Dumnezeu pentru orice pas al drumului lor. Erau într-o așteptare permanentă. Acest lucru, pentru o minte nesupusă, pentru o voință nezdrobită, ar fi de nesuportat; dar pentru un suflet care Îl cunoaște pe Dumnezeu, care se încrede în El și care își găsește plăcerea în El, nimic nu poate fi mai binecuvântat.
În aceasta constă esența întregii probleme: Îl cunoaște sufletul pe Dumnezeu, Îl iubește și se încrede în El? Dacă așa stau lucrurile, inima își va găsi plăcerea să trăiască în dependență absolută față de El. Dacă nu, o astfel de dependență va fi cu totul insuportabilă. Omului nenăscut din nou îi place să aibă o gândire proprie – îi place să-și imagineze că este liber – îi place să creadă că poată să facă ceea ce vrea, să meargă unde îi place și să spună ce îi place. Aceasta este cea mai mare înșelătorie! Omul nu este liber; el este sclavul lui Satan. Acest lucru se petrece de șase mii de ani, de când s-a vândut pe sine aceluia care de atunci l-a ținut, și încă îl ține, în sclavie spirituală. Da, Satan îl ține pe omul natural, neconvertit și nepocăit într-o sclavie teribilă. El i-a legat mâinile și picioarele cu lanțuri și cătușe care nu se văd în adevăratul lor caracter, din cauza poleielii cu care el le-a acoperit, într-un mod atât de atrăgător. Satan stăpânește asupra oamenilor prin intermediul poftelor, al patimilor și al plăcerilor de care aceștia sunt guvernați. El le stârnește pofte în inimi, iar apoi le satisface cu lucrurile care sunt în lume, iar oamenii își imaginează în mod zadarnic că sunt liberi, deoarece își pot satisface dorințele. Însă aceasta este doar o iluzie nebunească; mai curând sau mai târziu se vor convinge însă de acest lucru. Nu există libertate, cu excepția aceleia cu care Hristos eliberează oamenii. El este Acela care a spus: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera“; și din nou: „Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.32,36).
C. H. Mackintosh