Domnul este aproape GBV
Pentru că Scriptura spune lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul“.
Romani 9.17,18
Faraon trebuia să rămână pentru toate timpurile un exemplu despre ceea ce poate face Iahve, Dumnezeul lui Israel, unui om care la porunca Sa, „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi țină o sărbătoare în pustie“, îndrăznește să spună cu o aroganță nemăsurată: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui? … Nu cunosc pe Domnul, și nici nu voi lăsa pe Israel să plece“, și care, în încheierea acestor cuvinte batjocoritoare, a poruncit ca slujba, și așa foarte grea a israeliților, să fie îngreunată și să se ceară de la ei imposibilul (Exod 5). În acest om atât de mândru și de crud, mesajul lui Dumnezeu nu a ridicat decât hotărârea de a se împotrivi voii lui Dumnezeu și de a nimici planurile Sale. În același timp, remarcăm cum starea lui a fost din ce în ce mai rea, pe măsură ce Dumnezeu vorbea cu el. De șapte ori citim că „inima lui Faraon era împietrită“ sau că „Faraon și-a împietrit inima“; iar în cele din urmă, după acele teribile plăgi venite peste el, când chiar și propriii lui înțelepți și vrăjitori au trebuit să mărturisească: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“, se spune: „Și Domnul a împietrit inima lui Faraon“. Iar în cele din urmă, când a fost de acord cu plecarea lui Israel, răutatea iremediabilă a inimii sale s-a arătat încă o dată în faptul că, plin de furie, a urmărit poporul cu o armată puternică, închipuindu-și, ca întotdeauna, că poate sta împotriva brațului ridicat al Domnului. Este oare de mirare că Dumnezeu l-a împietrit în cele din urmă, în judecata Sa, și că l-a pus ca un exemplu și o avertizare pentru toate timpurile? Dumnezeu nu rânduiește niciodată pe un om la împietrire. El nu face niciodată pe un om rău, ci omul, ajuns prin căderea sa sub puterea păcatului, înaintează din rău în mai rău.
Deci ce a făcut Dumnezeu în cazul lui Faraon? L-a lăsat pe acest om să se urce pe înălțimea măreață pe care se așezase, pentru ca prăbușirea sa răsunătoare în adâncul mării să arate clar, pentru toate timpurile, ce înseamnă să-ți înțepenești grumazul împotriva lui Dumnezeu. Chiar și astăzi istoria sa vorbește conștiințelor oamenilor.
R. Brockhaus