Domnul este aproape GBV

Scopul lui Dumnezeu întotdeauna a fost să locuiască împreună cu oamenii. Această dorință a Lui s-a văzut în Eden, când Domnul Dumnezeu venea în grădină în răcoarea zilei. Din nefericire însă, păcatul a întinat acea grădină minunată, iar Dumnezeu n-a mai putut fi împreună cu omul. Apoi, pe temeiul răscumpărării, Dumnezeu a locuit într-un cort în mijlocul lui Israel. Însă și Israel a falimentat și n-a umblat într-un fel potrivit cu prezența lui Dumnezeu. Poporul a căzut în idolatrie, L-a respins pe Hristos, iar Domnul a trebuit să spună: „Iată, vi se lasă casa pustie“.

Dumnezeu n-a renunțat însă la scopul Său măreț, căci Adunarea este chemată să fie casa Lui. Totuși, ca în toate celelalte perioade, Adunarea a falimentat și ea, iar căderea ei este cu atât mai cumplită cu cât lumina și privilegiile ei au fost incomparabil mai mari. În cele din urmă, ceea ce mărturisește a fi Adunarea va deveni un loc atât de corupt, încât, în loc să fie „locuința lui Dumnezeu în Duhul“ (Efeseni 2.22), ea va fi „locuința demonilor“ (Apocalipsa 18.2).

Cât de mângâietor este să vedem că niciun faliment din partea omului nu-L poate împiedica pe Dumnezeu să-Și împlinească scopurile! Astfel că, privind la cerurile noi și la pământul nou vedem cum, în înțelepciunea Sa nespus de felurită, Dumnezeu, în ciuda oricărui faliment al nostru, Își va împlini scopul într-o scenă în care căderea nu va mai putea exista niciodată. Nu va fi o chestiune de domnie, nici de cârmuire și nici de judecată, fiindcă nu va mai exista vreun păcat care să trebuiască pedepsit și niciun vrăjmaș care să trebuiască biruit. „Dumnezeu Însuși va fi cu ei și El va fi Dumnezeul lor“ (Apocalipsa 21.3). Mai mult, Dumnezeu va locui cu „oamenii“ – nu vor mai exista națiuni. Nicio distincție de ordin național, politic sau social nu va mai exista în această lume nouă. Va fi Dumnezeu Însuși cu oamenii, oamenii vor fi poporul Său, iar El va fi Dumnezeul lor.

H. Smith