Domnul este aproape GBV

Atunci când ajungem să experimentăm pustia, suntem puși la încercare cu privire la măsura noastră de cunoaștere a lui Dumnezeu și a inimii noastre. Există o prospețime și o revărsare de bucurie la începutul vieții noastre creștine, care foarte curând pălesc la contactul cu arșița pustiei; și atunci, dacă nu există o cunoaștere adâncă a ceea ce este Dumnezeu pentru noi, vom ceda și, în inimile noastre, ne vom „întoarce din nou în Egipt“. Disciplina din pustie este necesară nu pentru a ne furniza dreptul de intrare în Canaan, ci pentru a ne familiariza cu Dumnezeu și cu propriile noastre inimi; pentru a ne face capabili să cunoaștem tot mai mult relația noastră cu Dumnezeu și pentru a ne mări capacitatea de savurare a țării Canaanului, atunci când ajungem în ea (vedeți Deuteronom 8.2-5).

Prospețimea și frăgezimea primăverii au farmecul lor, care va trece odată cu arșița verii. După aceea însă, chiar această arșiță, care înlătură trăsăturile minunate ale primăverii, produce fructele zemoase și dulci ale toamnei. Așa se întâmplă și în viața creștină, căci, așa cum știm, există o analogie deopotrivă și izbitoare și instructivă între principiile care reglementează împărăția naturii și cele care reglementează împărăția harului, de vreme ce mâna aceluiași Dumnezeu lucrează în ambele.

Sunt trei poziții distincte în care îl putem privi pe Israel, anume în Egipt, în pustie și în țara Canaan. În toate aceste trei poziții, israeliții sunt „imagini“ pentru noi, cu diferența că noi suntem în toate aceste trei poziții în același timp. Așa ceva poate părea paradoxal, însă este o afirmație adevărată. În fapt, ne aflăm în Egipt, înconjurați de lucrurile naturale, care sunt cu totul adaptate inimii naturale. Însă, întrucât am fost chemați prin harul lui Dumnezeu la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, atunci poziția noastră, potrivit afecțiunilor și dorințelor naturii noi, este în afara a tot ceea ce aparține Egiptului (care reprezintă lumea în starea ei naturală), iar acest lucru ne face să gustăm din experiențele pustiei sau, altfel spus, ne așază, din punct de vedere al experienței, în pustie. Natura divină tânjește după o ordine diferită de lucruri, după o atmosferă mai pură decât cea care ne înconjoară și, în felul acesta, ne face să simțim că Egiptul este o pustie morală.

C. H. Mackintosh