Domnul este aproape GBV
Și a fost așa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi.
Rut 1.1
N-am experimentat noi asemenea situații? N-am fost niciodată în condiția ca, deși prezenți în Betleem, „casa pâinii“, să ne găsim totuși flămânzi, lipsiți de hrană? Ce avem de făcut atunci? Desigur, o asemenea situație nu este normală, să rămâi flămând în timp ce ești adunat în jurul Persoanei Domnului Isus! Ne-am întors oare către Domnul, ca să găsim pricina acestei stări? Dacă am făcut-o, cu siguranță că El ne-a spus. Poate că inima mea s-a întors de la El și nu-și găsește plăcerea în pâinea cerească pe care o dă El. Sau poate că, împreună, ca ceată de credincioși, ne-am statornicit laolaltă, însă fără El, și de aceea El a „zdrobit toiagul pâinii noastre“. Sau poate că am lucrat ca și Elimelec care, în ciuda frumosului său nume („Dumnezeul meu este împărat“), și-a ales propria lui cale și a părăsit „casa pâinii“, ajungând să cunoască foametea. Elimelec nu întreabă de ce a venit foametea. Când Dumnezeu trimite încercarea peste el, el nu întreabă care este voia lui Dumnezeu, ci se uită după un loc unde să găsească hrană.
Este posibil să dăm o mărturie frumoasă că Isus este Domnul nostru sau că suntem adunați pentru Numele Domnului Isus (luându-ne locul într-o asemenea strângere laolaltă și lăudându-ne sau chiar îngâmfându-ne puțin cu aceasta). Ei bine, când mărturisim că suntem adunați în jurul Domnului Isus, arătăm că El are locul cel mai de cinste, că El este singura autoritate pentru noi, că El este Cel care are ceva de zis, nu noi. Dar este cu adevărat așa? Îl recunoaștem practic pe El în strângerea noastră laolaltă, în viața adunării (ca și în aspectele vieții noastre practice), pe El ca Domn? Îl întrebăm: «Doamne, ce vrei să fac?». Facem noi numai ce ne cere El? Să știm bine că Dumnezeu caută adevăr și sinceritate în inimă.
H. L. Heijkoop