Zaharia 7 și 8

Din ultima jumătate a cărții Zaharia este evident că primele două capitole constituie o parte deosebită de cele care urmează. Zaharia 7 și 8 au fost scrise cu ocazia instituirii de către evrei a unor sărbători ca o consecință a captivității lor. În mod normal, ei erau foarte necăjiți că mâna lui Dumnezeu era împotriva lor, după cum o dovedea poziție umilă pe care o avea ei înaintea întregii lumi. De aceea ei au recurs la posturi pe care le-au instituit pentru a-și deplânge păcatele și a implora îndurarea lui Dumnezeu. Unii dintre acei evrei simțeau atunci că Yahve apăruse pentru rămășiță și îi adusese în țară, dar, cum zidirea templului era pe cale să se încheie, nu prea mai era potrivit ca ei să continue acele posturi. Cu această ocazie profetul le transmite un nou mesaj de la Dumnezeu. „Şi cuvântul lui Yahve al oştirilor a fost către mine, zicând: «Vorbeşte către tot poporul ţării şi către preoţi, zicând: când aţi postit şi aţi bocit în luna a cincea şi în luna a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, cu adevărat aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine? Şi, când aţi mâncat şi aţi băut, nu eraţi voi cei care mâncau şi beau? Nu sunt acestea cuvintele pe care le-a strigat Yahve prin profeţii de mai înainte, când Ierusalimul era locuit şi în pace, cu cetăţile lui de jur-împrejurul lui, când partea de sud şi câmpia erau locuite?»“

„Faceţi judecată adevărată şi arătaţi îndurare şi milă unul altuia“. Rânduielile, indiferent cum ar fi ele, nu pot fi, înaintea lui Dumnezeu, un substitut pentru dreptatea practică și, cu atât mai puțin, pentru credință. Se poate să fie, ba chiar și este destul de des, cel mai mare zel pentru instituirea unor rânduieli exterioare pe când inima este departe de El. Este oare nevoie să mai spunem cât de bine se potrivește aceasta atât în Isaia, înainte de captivitate, cât și cu modul în care Mântuitorul aplică textul din Isaia la starea de atunci a lui Israel? Dar, în timp ce profetul arată cum Yahve a risipit poporul cu toate că ei țineau ritualurile și, prin urmare, recurgerea la ritualuri nu era în nici un caz remediul pentru starea lor rea, cu toate că acelea își avea rostul lor alături de celelalte lucruri mai importante, el prezice binecuvântarea deplină care era pregătită pentru Ierusalim. „Aşa zice Yahve al oştirilor: «Sunt gelos pentru Sion cu mare gelozie şi sunt gelos pentru el cu mare furie». Aşa zice Yahve: «M-am întors spre Sion şi voi locui în mijlocul Ierusalimului»“. El nu spune că a fost, ci că este. „Şi Ierusalimul se va numi: «Cetatea Adevărului»; şi muntele lui Yahve al oştirilor: «Muntele cel sfânt». Aşa zice Yahve oştirilor: «Bărbaţi bătrâni şi femei bătrâne vor şedea din nou pe străzile Ierusalimului, fiecare cu toiagul în mână, din cauza mulţimii zilelor lor»“. Notați că el privește în viitor așteptând ziua când moartea nu va mai fi, după cum ne spune Isaia. „Fiecare cu toiagul în mână, din cauza mulţimii zilelor lor“ – aceasta nu înseamnă că nu vor mai exista tineri, ci doar că bătrânii nu vor dispărea. Este inversul istoriei trecute când expresia „și a murit“ era repetată. Sub Mesia oamenii vor continua să trăiască pe tot parcursul domniei milenare. „Şi străzile cetăţii vor fi pline de băieţi şi de fete, jucându-se pe străzile ei. Aşa zice Yahve al oştirilor: «Dacă este un lucru prea greu în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi el prea greu şi în ochii Mei?» zice Yahve al oştirilor“.

În cele ce urmează se vede că aceste fapte au rostul de a avea influențe în viața practică. Capitolul se încheie arătând că posturile vor fi preschimbate în sărbători și întristarea în bucurie. Comparați aceasta cu inversul prezentat în Matei 9 și cu lucrurile de care se plângeau ucenicii lui Ioan. Și nu numai că Israel va avea această binecuvântare, ci „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile naţiunilor vor apuca, da, vor apuca poala aceluia care este iudeu, zicând: «Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi»“. Atât de mare va fi schimbarea în ziua lui Yahve.

Urmează apoi două mari profeții [ N. tr.) Sau „poveri“, conform termenului folosit în mod obișnuit în profeți]: prima din capitolul 9 până în capitolul 11, iar următoarea preluând câteva caracteristici speciale din capitolul 11 le detaliază până la sfârșitul cărții.