Zaharia 6

În capitolul al şaselea, cele patru monarhii ne sunt prezentate altfel decât ca expresie a guvernării directe a lui Dumnezeu, sau numai ca expresie a guvernării omului. Am văzut că puterea îi fusese încredinţată omului în persoana lui Nebucadneţar şi că omul falimentase. Dar Dumnezeu nu a dorit ia imediat frâiele guvernării pe pământ, nici nu a vrut să lase pământul sub răutatea voinţei omului, neînfrânată de providenţa Lui, fără o guvernare. El guvernează dar nu în mod direct, ci prin instrumente ale Lui, şi face aceasta astfel încât menţine mărturia despre caracterul şi căile Lui, rezultatul activităţii acelor instrumente fiind unul care corespunde voiei Sale. Numai Dumnezeu în înţelepciunea Lui poate face aceasta, pentru că El cunoaşte totul şi dirijează toate pentru împlinirea planurilor Sale. Acesta este motivul pentru care vedem tot felul de lucruri, care, sub aspect moral, sunt în dezacord cu căile Lui în guvernare, şi care totuşi reuşesc, ducând în prezent la haos, dar deznodământul ne va lămuri arătând o înţelepciune şi mai mare şi mai minunată decât aceea care s-a manifestat în guvernarea Lui în mijlocul lui Israel, aşa perfectă cum a fost ea la locul ei. Providenţa generală, prin rezultatele ei, satisface cerinţele morale ale firii lui Dumnezeu, în timp ce, pe cursul intermediar al evenimentelor, se lasă libertate energiei active a voinţei omului.

Această putere intermediară, exercitată prin intermediul instrumentelor care vin din prezenţa Dumnezeului suveran, este exercitată în raport cu drepturile Lui asupra întregului pământ. Aceasta este caracteristica lui Dumnezeu în cartea acestui profet şi acesta este şi caracterul guvernării Lui în prezent, adică în perioada celor patru împărăţii. Atunci când va domni Hristos, guvernarea va fi directă, prin persoana Lui, şi Ierusalimul va fi centrul acelei guvernări.

Cred că judecata executată asupra Babilonului corespunde la ceea ce ni se spune în versetul 8 deoarece vedem că ţinutul Caldeei este la nord faţă de Israel. Acolo, acele duhuri de cârmuire au împlinit voia lui Dumnezeu. Cred că versetul 7 indică imperiul roman, prin aceasta înţelegând tot ce intră în componenţa lui, începând de la întemeierea lui şi până în prezent, dar şi caracterul lui istoric în toate timpurile. Caii albi reprezintă ceea ce Dumnezeu a făcut prin intermediul imperiului grec. Caii bălţaţi şi vânjoşi par să indice un amestec al puterilor greceşti şi romane. Caii au cel puţin două caracteristici, acestea devenind mai apoi categorii distincte, ultima dintre aceste categorii având numai caracterul universal, acela de a cutreiera tot pământul. Nu mă-ndoiesc că toate aceste instrumente orgolioase ale guvernării lui Dumnezeu se vor regăsi în zilele din urmă ca sfere ale judecăţii lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu Îşi va reclama drepturile în calitate de Dumnezeu al întregului pământ. Cel puţin Babilonul geografic nu face excepţie, în virtutea a ceea ce ni se spune în versetul 8.

Rezultatul final se vede de la versetul 9 la versetul 15, unde vedem Odrasla crescând în locul gloriei sale pe pământ şi construind templul lui Yahve, purtând gloria, domnind pe tronul Său, fiind preot pe acel tron, ca adevărat Melhisedec şi menţinând pace perfectă pe pământ, potrivit consiliului lui Yahve pentru pace pe pământ. Acest consiliu este între Yahve şi Odrasla. Comparaţi cu Psalmul 85 şi 87. Şi vor veni de departe şi vor construi la templul lui Yahve şi mărturia profeţiei va fi legitimată prin împlinirea ei.

Să privim cele două elemente care leagă evenimentele şi căile lui Dumnezeu din acel timp cu faptele glorioase din zilele din urmă. Întâi, răsturnarea Babilonului este judecata deja executată asupra primilor asupritori ai Ierusalimului, care l-au dus în captivitate. De asemenea, este judecat în principiu întregul sistem. După cum ne spune Noul Testament, stăpânitorul lumii acesteia este deja judecat. Apoi, împlinirea promisiunilor ţine de ascultarea rămăşiţei (v. 15). Acesta este un aspect de continuitate pentru Israel până la sfârşit (v. Fapte. 3 şi chiar şi Evrei 3 şi 4). Numai că, până atunci, trebuie să se împlinească numărul deplin al naţiunilor, care intră în mod independent de Israel şi pe alt temei. La sfârşit, Israelul ascultător - de fapt, rămăşiţa -, neavând legătură cu Biserica, ci bazându-se pe vechile promisiuni făcute lui Israel ca popor pământesc, ajunge să se bucure de efectul împlinirii depline a acelor promisiuni.

Putem remarca faptul că, în Zaharia (Babilonul fiind deja judecat), nu vedem nici omul investit cu putere pentru a guverna, nici caracterul moral al împărăţiilor prezentat sub forma unei statui sau ca fiare, ci guvernarea providenţială a Dumnezeului ascuns, care este totuşi o guvernare reală, în raport cu aceste împărăţii. Este un aspect foarte important pentru a înţelege întregul sistem care există de la Nebucadneţar şi de la revenirea din captivitate până la sfârşit, când Hristos va domni în dreptate. Prima parte a profeţiei se încheie la sfârşitul capitolului 6.