Zaharia 5

Urmează apoi semne diferite de avertizare. „Şi din nou mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată un sul care zbura. Şi el mi-a zis: «Ce vezi?» Şi eu am spus: „Văd un sul zburând; lungimea lui este de douăzeci de coţi şi lăţimea lui de zece coţi»“. Evreii nu trebuie să se înșele, nici să abuzeze de harul de care le-a făcut parte Dumnezeu pentru ca să-și permită orice. Este bine să cunoştem aceste comunicări pline de har ale lui Yahve, care recunoaște ziua începuturilor slabe și care îl va observa pe acela care se îmbracă cu necredința egoistă disprețuindu-i pe unii mai buni decât el. Dar credința care susține pe om, în pofida slăbiciunii și ocărilor suferite, privește în viitor spre ziua lucrurilor mari, când Yahve-Mesia va fi Acela care va împlini deplin și definitiv toate planurile lui Dumnezeu. Credința se folosește de toate acestea în condițiile dificile din prezent și nu poate să nu vadă rezultatele răului care lucrează în mijlocul poporului. Instaurarea pe pământ a împărăției lui Mesia cu putere presupune demascarea răului și judecarea lui, la fel de sigur cum aceasta implică instaurarea dreptății și păcii. Ambele aspecte vor fi valabile și fiecare dintre ele este prevăzut, la locul lui.

Am văzut deja aspectele strălucite și tocmai am văzut zburând sulul mărturiei solemne a lui Dumnezeu, că răul care era prezent atunci printre evrei avea să producă rezultatele cele mai rele cu putință. Aici este denunțată sursa lui și destinul lui. „Şi el mi-a zis: «Acesta este blestemul care se răspândeşte pe faţa întregului pământ»,“ sau, mai curând a „întregii țări“. Același cuvânt în greacă înseamnă și „pământ“ și „țară“. În funcție de context putem decide la care dintre acestea se referă textul. Presupun că este vorba numai despre întreaga țară, deși nu doresc să fac o dogmă. Totul ține numai de context. Cum cuvântul poate avea oricare din cele două sensuri, nu există nimic care să ne impună semnificația. Având în vedere despre ce este vorba, se pune problema care sens se potrivește cel mai bine cu scopul lui Yahve de a da un avertisment. Scopul nu este aici acela de a face ca răul poporului evreu să pară mai puțin grav, ci mai curând de a-l pregăti pe profet să-și amâne speranțele și a-i explica de ce trebuia să fie amânată împlinirea unor asemenea preziceri glorioase. De aceea, situația actuală sau din viitorul apropiat, se arată a fi grozavă înaintea lui Dumnezeu. Captivitatea, așa umilitoare cum a fost ea, nu a smerit deloc poporul.

Vom vedea că păcatul națiunilor împotriva cărora Israel a fost pus să fie martor a lucrat sau, cel puțin, va lucra fără vreo perspectivă de a fi extirpat. Sentința Babilonului este pentru păcatele Babilonului, dar, în aceeași măsură, este și pentru Israel dacă face aceleași păcate. Se poate ca acestea să nu apară toate dintr-odată, dar ele erau acolo și nu fuseseră curățite.

Și ce răutate era avută în vedere aici? Sunt remarcate în particular două lucruri. „Oricine fură va fi nimicit“ și „şi oricine jură va fi nimicit, după cum este scris pe partea aceea“. Acestea sunt luate ca un eșantion și nu ca fiind totul: una de pe cea de-a doua tablă a legii care tratează problemele relației cu omul, cea de-a doua de pe prima tablă a legii, care tratează ofensele aduse direct lui Dumnezeu. Furtul este dovada nesocotirii totale a drepturilor aproapelui în ceea ce privește bunurile lui, iar jurământul fals este dovada lipsei complete de respect față de măreția și adevărul lui Dumnezeu. Pe scurt, atât omul cât și Dumnezeu erau disprețuiți și era răzvrătire împotriva amândoura, astfel încât blestemul notează aceste două păcate flagrante. „Îl voi face să se răspândească, zice Domnul oştirilor, şi va intra în casa hoţului şi în casa celui care jură fals pe Numele Meu“. Este evident că, în acest context, se potrivește mult mai bine „întreaga țară“ decât „întregul pământ“. „Și va locui în mijlocul casei lui şi o va mistui cu lemnele ei şi cu pietrele ei“.

Urmează partea a doua a acestui capitol. Am văzut blestemul dublu, dar este adăugată o figură de stil care arată că Dumnezeu a urmărit nelegiuirea până la sursa ei, ceea ce reprezintă un principiu important al judecății lui Dumnezeu. „Şi îngerul care vorbea cu mine a apărut şi mi-a zis: «Ridică-ţi acum ochii şi vezi: Ce este aceasta care iese la iveală?» Şi eu am zis: «Ce este aceasta?» Şi el a zis: «Aceasta este efa care iese la iveală». Şi a zis: «Aceasta este înfăţişarea lor pe tot pământul». Şi, iată, s-a ridicat o placă rotundă de plumb; şi era o femeie care şedea în mijlocul efei. Şi el a zis: «Aceasta este răutatea». Şi a aruncat-o în mijlocul efei; şi a aruncat greutatea de plumb peste gura ei. Şi mi-am ridicat ochii şi am văzut şi, iată, au ieşit două femei; şi vântul bătea în aripile lor; şi ele aveau aripi ca aripile berzei; şi ele au ridicat efa între pământ şi ceruri. Şi am zis îngerului care vorbea cu mine: «Unde duc acestea efa?» Şi el mi-a zis: «În ţara Şinearului, ca să-i construiesc o casă; şi va fi aşezată şi pusă acolo pe temelia ei»“. Efa era o binecunoscută măsură pe care evreii o foloseau pentru grâu, aproximativ echivalentul unui bușel englez [N. tr.) 1 bushel aproximativ 35 litri]. Acesta este ochiul lor ayinim [N. a.) Există diferite redări. Într-una din copiile lui De Rossi are semnificația nelegiuirea lor, care pare să fie luată din Septuaginta, arabă și siriacă și este preferată de destul de mulți traducători moderni.] în toată țara. Unii consideră că aceasta indică intenția inimii înclinată spre rău, alții consideră a fi derivat de la simțul vederii, de unde spun despre înfățișare, asemănare. În versetul 8 se spune din nou că este răutate, după ce ne este prezentată femeia stând în efă. Consider că imaginea are semnificația răutății idolatre, care este închisă ca și cu o greutate de plumb, după care este dusă (v. 9-11) rapid la sursa primară a idolatriei - țara Șinear – pentru ca acolo să fie așezată în locul ei de origine: de ce să întineze ea țara lui Yahve?

Din țara Șinear a venit corupția, deci acolo trebuie să se ducă, să fie dusă cu forța și cu repeziciune: aceasta este măsura hotărâtă de Yahve. Și aceasta pare să confirme ideea că răul idolatriei care a ajuns la evrei, a venit dinspre Babilon și că trebuie trimis înapoi acolo. Aceasta este prezentat în mod foarte accentuat. Judecata lui Dumnezeu prin care evreii au fost duși în Babilon nu a nimicit nelegiuirea pentru care ei au fost duși acolo. Profeții de după captivitate ne fac cunoscut că, atunci când Dumnezeu urmărește cursul răului până la sursa lui, hotărăște că acesta trebuie înlăturat din țara Sa și dus la locul lui de origine, la casa lui, chiar în țara Șinear, în câmpia unde a fost construit Babilonul. El nu vorbește acum despre Babilon, ci numai despre locul lui. Fără nici o îndoială, este doar o profeție simbolică. Se poate să nu fiți de acord cu D. Kimchi, și alți comentatori rabinici, că femeia reprezintă cele zece seminții și că efa reprezintă vițeii lui Ieroboam la care se închina Israel, dar eu sunt departe de a crede că viziunea reprezintă sentința lui Dumnezeu asupra comerțului modern, purtat pe aripi de barză de la este la vest. Aceasta pare a fi cea mai neîntemeiată și grotescă interpretare, cu toate că eu nu neg influența corupătoare a principiilor comerciale și efectele lor.

Dar viziunea care ne stă înainte ne poartă la nelegiuirea din țară, pe care Dumnezeu trebuie să o judece și, aș mai adăuga eu, ea va fi judecată și în zilele din urmă, chiar dacă unii nu cred că evreii vor mai fi idolatri vreodată. Domnul i-a avertizată asupra idolatriei (v. Mat. 13.43-45, Mat. 24.15), cu privire la starea de la urmă a generației care L-a respins pe Hristos; și tot așa fac și profeții când vorbesc despre sfârșitul veacului (v. Dan, 11.38, Apoc. 13.15; apoc. 18.4). Adevărul este că Babel a fost nu numai începutul monarhiei pe pământ, ci și, chiar de la începutul acelei puteri (prin oameni care căutau să se înalțe pe sine pe pământ, contra lui Dumnezeu) a apărut idolatria. Babel a fost deci sursa de la care s-a răspândit idolatria. Și aceasta este răul care i-a afectat pe evrei, din ceea ce știm din istoria lor antică, și tocmai din cauza aceasta ei au fost duși în Babilon, care nu întâmplător a fost ales de Dumnezeu ca loc în care să fie exilați ca pedeapsă.

Nu trebuie să neglijăm viitorul. Evreii au abandonat complet idolatria de multă vreme și se laudă întotdeauna că nu s-a mai auzit de idolatrie la ei de la întoarcerea lor din captivitate. Dar, în zilele Lui pe pământ, Domnul nostru le-a făcut cunoscut că, deși ei erau foarte încrezători că nu vor mai cădea în acest păcat, pe cât de sigur erau atunci într-o stare de casă măturată și împodobită, duhul cel necurat avea să se întoarcă la ei, ba încă și însoțit de șapte duhuri mai rele decât el și că starea lor avea să fie mai rea decât cea dinainte. Aceasta pare să aibă legătură cu viziunea relativ enigmatică de aici. Nelegiuirea a fost numai întreruptă și mutată pentru un timp și este doar ținută sub capac, nu nimicită sau extirpată. Urmărind-o până la sursa ei se ajunge în câmpia Șinear; ea ve fi judecată de Dumnezeu în ziua aceea, când nu numai ofensele morale împotriva lui Dumnezeu vor fi răzbunate rapid, ci când omul va arunca la cârtițe și la lilieci orice idol. Idolatria va reapărea cu siguranță, și nu numai printre națiunile creștinate, ci și printre evrei, chiar dacă ei nici nu își imaginează că aceasta ar fi posibil. Adevărul invariabil al Scripturii este că simpla absență a răului nu eliberează niciodată de sub puterea răului. O casă goală, măturată, sau chiar împodobită, nu înseamnă nicidecum că acea casă a fost salvată definitiv. Se poate ca acea casă să continue așa pentru un timp, dacă Dumnezeu găsește de cuviință să împiedice vrăjmașul, dar, de fapt, starea de casă goală o expune întotdeauna la revenirea răului cel vechi. Casa trebuie să fie luată în stăpânire de o putere pozitivă, de la Dumnezeu, singura care poate ține răul afară. Dacă Duhul Sfânt nu stăpânește, atunci nu există opreliște eficientă care să împiedice revenirea răului la care ne așteptăm cel mai puțin, mai ales a aceluia de care noi ne socotim a fi eliberați complet. Departe de aceasta, răul cel vechi tinde mereu să se manifeste atunci când conștiința ațipește și credința slăbește și în locul acestora se instalează obiceiuri religioase și tradiții. Se poate să fie și alt fel de rău și rău mai mare, după cum am văzut că duhul necurat vine cu alte șapte duhuri mai rele decât el. Așa va fi la sfârșitul veacului, în mod special la Ierusalim, o combinație de aceste două lucruri, după cum aflăm prin avertismentul clar și grav al Domnului nostru. La sfârșitul veacului se va dezlănțui o putere deosebită a lui Satan, pe lângă revenirea vechiului rău al idolatriei, care i-a afectat în trecut pe evrei.

Este clar deci că această viziune urmărește răul până la sursa lui, în Babilon, și ne arată că, fără nici un dubiu, idolatria va izbucni din nou în țară, dar va fi judecată în legătură cu ceea ce reprezintă locul ei de origine. Faptul că efa, cu femeia care este ținută înăuntru fiind acoperită cu greutatea de plumb, este dusă înapoi în țara Șinear este instructiv, exprimând sub formă simbolică adevăratul caracter și sursa idolatriei care va fi judecată. Dacă ea va apărea în legătură cu evreii chiar atunci când Domnul se va întoarce cu putere și glorie, ei se vor rușina și mai mult de nebunia lor văzând că ea este astfel dusă la locul ei de origine spre a fi lichidată acolo prin judecata finală. Aș crede că viziunea este simbolică, arătând când și cum va descoperi Domnul nelegiuirea în final. Sulul cel mare care zboară spune despre călcările legii morale de către evrei, iar viziunea efei vorbește despre nelegiuirea religioasă care va fi înlăturată. Aceasta pare să fie ideea exprimată prin măsura dusă de femei, cu aripi ca de barză, până în țara Șinear. Astfel este înlăturat fizic răul ascuns, care nu va fi numai ținut în frâu, ci va fi judecat, iar judecata merge până la originea lui, care este în Babilon, deoarece acest rău nu are altă sursă decât locul unde a început voința proprie, violența și mândria. Nu am nici cea mai mică îndoială că idolatria va reveni (adică chiar păgânismul), și sunt convins că în prezent lucrează principiile care o vor readuce în aceste țări. Aceste principii sunt chiar acum la lucru în creștinătate [N. tr.) Probabil că WK se referă la recrudescența spiritismului și goana după paranormal, care s-a răspândit în Marea Britanie spre sfârșitul secolului am XIX-lea. Printre cei care au cochetat cu paranormalul au fost și Arthur Conan Doyle și Agatha Christie. Ce să mai spunem de sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, când la Stonhenge au loc manifestații inspirate de religia păgână a druizilor? Sau de o revenire a nordicilor la vechile religii ale vikingilor, pe care strămoșii lor le-au abandonat cam pe la anul 1000 după Hristos.], dar ce va fi atunci când Dumnezeu la va trimite oamenilor „o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciuna, pentru că nu au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți“? (v. 2 Tes. 2.7-11)