Zaharia 3

„Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot“. Aceasta, după cum este evident, este în legătură cu relația cu Dumnezeu și se referă nu numai la oraș ci la sanctuar. „Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea Îngerului lui Yahve şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să i se împotrivească. Şi Yahve i-a zis lui Satan: «Yahve să te mustre, Satan! Da, să te mustre Yahve, care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?» Şi Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi stătea înaintea Îngerului“. Marele preot are un caracter de reprezentant, nefiind numai cel care intră dincolo de perdea, ci este mai mult ca acela care mărturisea păcatele lui Israel pe capul țapului asupra căruia căzuse sorțul, care avea să fie izgonit în țara uitării. Trebuie să ne amintim că marele preot nu numai că avea o funcție de mijlocitor ci și de reprezentant, prima dincolo de perdea, cea din urmă afară, iar cea dintâi dincolo de perdea, înăuntru, când punea sângele pe scaunul îndurării.

Aici scena este, în mod cert, concepută ca una reprezentativă. Iosua este văzut nu îmbrăcat cu veșminte spre glorie și frumusețe și nici măcar cu hainele de in pentru slujba de zi cu zi, ci este ca la tribunal, ca să spunem așa, ca un om suspectat de crimă. Se știe că orientalii gândesc repede când este vorba de asemenea probleme și acționează prompt. Când cineva era bănuit de crimă era obiceiul ca el să fie considerat vinovat până ce reușea să se dovedească nevinovat. Ei nu sunt ca occidentalii, care consideră că un acuzat este nevinovat până când se dovedește a fi vinovat. La această judecată însă, toți sunt pe un teren sfânt, unde nu se mai pune problema de mentalitate orientală sau occidentală, ci este vorba despre Dumnezeu și de vrăjmaș, care știau ambii cât de vinovat era Ierusalimul. De aceea este această imagine ciudată a Marelui Preot îmbrăcat cu haine murdare. Nu se putea ca Satan să scape ocazia de a-l învinui și de a da mărturie de starea reprezentantului poporului, care Îl îndreptățea pe Dumnezeu să arunce din nou Ierusalimul în necazul de foc. De ce oare ar fi scos din foc un asemenea tăciune? Era el oare mai bun decât alți tăciuni? Aceasta era logica lui Satan, dar Yahve privea totul potrivit harului Său și, în îndurarea Sa suverană, El a spus: „Luaţi de pe el hainele murdare!“ Era o hotărâre întemeiată pe afecțiunea Lui. Cu toate acestea, ea este o hotărâre dreaptă, după cum bine știm, cu toate că aici nu ne este prezentat temeiul dreptății acestei hotărâri, pe care Dumnezeu Îl are totuși necontenit înaintea ochilor Săi. „Şi lui i-a zis: Iată, am făcut ca nelegiuirea ta să se ducă de la tine (deci nu este numai o schimbare a hainelor) şi te îmbrac cu haine de sărbătoare“. Aceasta este ceea ce Îi face Lui plăcere: atât har față de evreu cât și ca El să fie glorificat. „El va avea îndurare de cine va avea îndurare“ și are îndurare față de Iosua, care este reprezentantul poporului. Dar aceasta nu este totul. „Şi eu am zis: «Puneţi-i o mitră curată pe cap»“. El nu se limitează numai la a-l achita, ci dă cu generozitate semne de onoare și care arată că Iosua se bucură de toată favoarea Lui. „Şi i-au pus mitra cea curată pe cap şi l-au îmbrăcat cu haine; şi Îngerul lui Yahve stătea de faţă. Şi Îngerul lui Yahve a mărturisit lui Iosua, zicând: Aşa zice Yahve al oştirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele…»“ Era o declarație solemnă cu condiția ascultării, care era valabilă și se aplica întocmai atunci. Deși Dumnezeu a prezentat poporului Său planurile harului Său, El nu i-a scos atunci de sub judecata guvernamentală care venise asupra lor ca o consecință a responsabilităților lor neîmplinite. Nu era legământul cel nou, nu era Mesia, ci era numai semnul lucrurilor bune care vor veni, dar care nu au venit încă. Această imagine nu putea fi nici anticipativă, nici nu se poate referi la ceva din trecut.

Consider că Îngerul lui Yahve este un reprezentant prin intermediul căruia acționează Yahve. Îngerul avea o relație cu Yahve asemănătoare - măcar până la un punct - cu aceea a Marelui Preot față de Israel. Același principiu este valabil în Apocalipsa pentru Îngerul lui Isus și îngerii celor șapte biserici, aceștia din urmă fiind, desigur, oameni din mijlocul lor.

Acesta era terenul pe care erau atunci evreii. Încă nu erau scoși din poziția de responsabilitate pe care o aveau sub lege; aceasta nu putea avea loc înainte ca Mesia să vină și să fie primit de Israel. Dar se mai adaugă: „Ascultă acum, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi care stau înaintea ta pentru că ei sunt oameni ca nişte semne pentru că, iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla“. Efortul lui Grotius de a reduce toate acestea la Zorobabel este josnic, și este trist că Dr. Blayney este de acord cu aceasta dovedind o necredință mai tare decât a multor rabini învățați, când până și raționaliști ca Gesenius și Hitzig nu neagă că textul se referă la Mesia. Din Isaia rezultă că această aplicație nu mai poate fi pusă la îndoială, iar în Luca 1 găsim redarea din Septuaginta ἀνατολή, după cum se cunoaște în general. „Pentru că iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua: pe această singură piatră sunt şapte ochi; iată, Eu voi grava inscripţia ei, zice Yahve oştirilor, şi voi îndepărta nelegiuirea ţării acesteia într-o singură zi“.

De ce oare să gândim că piatra din viziune, care stătea înaintea lui Iosua înlătură referirea din versetul 9, simbolizând piatra de temelie a templului, care tocmai fusese pusă atunci? Contextul este cert mesianic. Era numai semnul binecuvântat, simbolul și nu realitatea a ceea ce urmau să primească evreii când Isus va veni pentru a domni. „În ziua aceea, zice Yahve al oştirilor, veţi invita fiecare pe aproapele său sub viţă şi sub smochin“. Ce altă zi poate fi „ziua aceea“ care va înlătura pedeapsa din Iudeea împreună cu cauza ei, dacă nu ziua gloriei lui Mesia? Între timp, noi, cei care credem în El, primim binecuvântări pentru cer și avem viața ascunsă în Dumnezeu. Cu siguranță nu poate fi vorba despre ziua aceea în care ei erau încă expuși ochiului rău al vecinilor lor samariteni și ai altor națiuni invidioase din jurul lor, ci este o zi de îndurare, în care puterea lui Dumnezeu se manifestă în har față de evrei. Nu este această chemare mai profundă pe care o cunoaștem noi acum prin Duhul, potrivit planurilor lui Dumnezeu, care erau odinioară ascunse, chemare care ne unește cu Hristos în cer și pentru cer? Va fi o zi pe pământ, fapt pentru care aflăm că fiecare își va invita vecinul sub viță și sub smochin. Noi Îl urmăm pe Hristos, pe care nu Îl vedem, trecând prin umilințe și suferințe până când Îl vom întâlni în cer. Aici nu este vorba despre cei pe care Domnul nu se rușinează să îi numească frații Săi atunci când lumea îi respinge, despre cei a căror bucurie este să Îl cunoască pe Tatăl Lui și Tatăl nostru și pe Dumnezeul Lui și Dumnezeul nostru. Profetul nu folosește niciodată un asemenea limbaj în legătură cu pământul, nici Noul Testament nu ne pune în gură imagini asemenea cu ale lor. Cu toate că suntem pe pământ, noi avem deja o relație cerească și, la venirea lui Isus, vom fi schimbați potrivit cu această relație pe care o avem (v. 1 Cor. 15). La venirea Lui, evreii se vor bucura de tot ce i-a promis Dumnezeu lui Israel în vechime și de toate promisiunile profeților de pe parcursul istoriei.