Zaharia 3

Dar pentru ca Ierusalimul (centrul căilor lui Dumnezeu) să fie astfel restabilit în binecuvântare, era necesar ceva mai mult decât simpla exercitare a puterii lui Dumnezeu. Poporul era vinovat şi întinat. Şi atunci cum ar fi putut el să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi să fie înveşmântat în glorie? Şi totuşi ei trebuie să fie în prezenţa lui Dumnezeu pentru a putea fi binecuvântaţi: aceasta este istoria oricărui păcătos. Aceasta este problema importantă care este care este rezolvată în capitolul 3. Iosua, marele preot, care reprezintă poporul (aici nu este vorba despre mijlocire, ci de responsabilitate), era înaintea lui Yahve, înaintea “Îngerului lui Yahve”, adică înaintea lui Dumnezeu aşa cum se manifestă El de la plecarea din Horeb. Satan, adversarul binecuvântării poporului lui Dumnezeu, era acolo pentru ca să i se împotrivească. Cum să-i răspundă?

Iosua nu-i putea răspunde pentru că era îmbrăcat în haine murdare. Yahve Însuşi apără cauza poporului său, aşa cum a făcut în situaţia cu Balaam, şi S-a folosit de autoritatea divină împotriva adversarului. Yahve a ales Ierusalimul şi a scos pe poporul său ca pe un tăciune din foc, iar Satan voia să-l arunce din nou în foc! Yahve dorea să-i salveze, să-i elibereze de sub orice vinovăţie şi întinare. Şi totuşi întinarea era un fapt şi era ceva insuportabil pentru Dumnezeu. Dar Dumnezeu, lucrând în har, trebuie să înlăture păcatul dinaintea ochilor săi deoarece păcatul este insuportabil, dar nu să-l înlăture pe păcătos. El face pune capăt prezenţei păcatului înaintea lui, îl înlătură, şi, îmbrăcându-l pe Iosua în haine noi (lucrarea perfecţiunii lui Dumnezeu), îl face preot în prezenţa Lui. Aceasta este poziţia pe care o va avea Israel: îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu şi angajat în slujbă, fiind un popor de preoţi, înveşmântat cu dreptatea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Prin aceasta anticipăm această poziţie într-un mod mult mai înalt şi ceresc.

Versetul 7 îl aşează pe Iosus în poziţia de reprezentant al poporului, care are o responsabilitate prezentă: dacă va fi credincios, va avea un loc în prezenţa lui Dumnezeu. Versetul 8 îl tratează ca imagine a lui Hristos, care are un popor de preoţi asociat cu El în binecuvântare, aşa cum se va împlini în zilele din urmă. Piatra de temelie pusă înaintea ochilor lui Iosua era doar o imagine slabă a adevăratei pietre, temelie de neclintit pentru toată binecuvântarea lui Israel şi pentru toată guvernarea lui Dumnezeu pe pământ. Yahve Însuşi îi conferă adevăratul caracter: aceea va reprezenta gândurile lui Yahve în guvernarea Lui; ea va avea, sau, mai curând, va fi, pecetea lui Dumnezeu, iar nelegiuirea de pe pământ va fi complet înlăturată prin lucrarea lui Dumnezeu, în mod absolut, eficace şi pozitiv. Acea piatra va avea şi înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu: va avea şapte ochi.

Cu privire la această expresie mai adaug câteva cuvinte. În 2. Cron 16 vedem ochii lui Yahve prezentaţi ca străbătând întregul pământ pentru ca să lucreze cu putere în favoarea celui cu inima integră înaintea Lui. Aceasta este fidelitatea lui Dumnezeu arătată prin aceea că ia cunoştinţă de toate în căile guvernării Sale. Aici ochii Lui sunt în piatra puse în Sion pentru că acolo este sediul acestei guvernări care vede toate lucrurile pretutindeni. În versetul 10 din capitolul următor, aceşti ochi, care văd totul şi străbat pământul, se bucură văzând firul cu plumb în mâna lui Zorobabel, adică încheierea completă a zidirii locuinţei lui Yahve. În acest caz, acei ochi nu sunt prezentaţi ca fiind aşezaţi la sediul guvernării pe pământ, ci în caracterul lor de clarviziune universală şi activă şi în activitatea providenţială, ei neodihnindu-se până ce lucrarea lui Yahve faţă de Ierusalim nu este împlinită: atunci ei se vor bucura. Inteligenţa activă a Providenţei îşi va găsi plăcerea în voia lui Dumnezeu, care nu se poate să nu se împlinească. Aceiaşi ochi îi vedem (Apocalipsa 5) la Mielul înălţat la dreapta lui Dumnezeu, care în curând va lua în stăpânire pământul ca moştenire a Lui. Aceştia sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul, pentru că guvernarea este încredinţată Mielului deşi El încă nu o exercită pe pământul pe care îl va lua în stăpânire.

Revin la capitolul nostru. Atunci când sediul guvernării perfecte a lui Yahve va fi stabilit la Ierusalim şi nelegiuirea ţării lui Israel va fi fost înlăturată, pacea va fi deplin stabilită şi fiecare se va bucura de pace cu vecinul lui şi fiecare va fi cu inima aproape de toţi. Aceasta deoarece Acela care domneşte este Prinţul păcii.

Toate acestea depind de introducerea lui Hristos, Odrasla. Aici El nu este prezentat ca împărat, ci este vorba despre persoana Lui şi de efectul intervenţiei Lui.

Remarcaţi: Cuvântul nu spune că nelegiuirea va fi înlăturată înainte ca efectul lucrării lui Hristos să fie aplicat prin credinţa în El, credinţă care, pentru Israel, ţine de vedere. Inima lor va fi fost atrasă către Yahve mai înainte, după cum rămăşiţa credincioasă a fost atrasă prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, dar pacea care decurge din înlăturarea nelegiuirii şi bucuria eliberării complete vine după aceea. Ei vor cânta “un fiu ni s-a născut” (Isaia 9:6).