Zaharia 2

Capitolul al doilea ne face cunoscut că, indiferent ce ne-ar spune Dumnezeu despre alții, inima lui este întotdeauna preocupată de Ierusalim. „Şi mi-am ridicat ochii şi am văzut şi iată un om cu o funie de măsurat în mâna lui. Şi eu am spus: «Unde te duci?» Şi el mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, ca să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui. Şi, iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger i-a venit în întâmpinare şi i-a zis: «Aleargă, vorbeşte tânărului acestuia»“. Acel tânăr este tocmai profetul Zaharia, deși unii ar putea să considere a fi un slujitor oarecare din acea vreme, ceea ce mie mi s-ar părea nefiresc.

Frânghia de măsurat este semn al intrării în posesia terenului, fie de drept, fie în fapt, urmând noi relații sau restaurări. Aici este mai curând intrarea în posesie de drept, care așteaptă răsturnarea puterilor dintre națiuni, dar măsurarea are rostul de a ne arăta intenția lui Dumnezeu de a da binecuvântare pe această cale.

„Aleargă, vorbeşte tânărului acestuia, spunând: «Ierusalimul va fi locuit ca nişte cetăţi fără ziduri, din cauza mulţimii oamenilor şi a vitelor din el». Şi Eu, zice Yahve, îi voi fi un zid de foc de jur-împrejur şi voi fi gloria lui în mijlocul lui“. Este evident că nimic din ceea ce a fost până acum nu îndeplinește condițiile profeției. Așteptăm în viitor ziua când mulțimea de locuitori se va răspândi dincolo de hotarele ei și, în loc să fie vasali ai perșilor, grecilor sau romanilor, ei Îl vor avea pe Yahve Însuși ca fortăreață și zid de apărare.

Apoi urmează chemarea adresată tuturor celor care rămân: restaurarea evreilor va fi atunci completă. „«Vai, vai! fugiţi din ţara de la nord», zice Yahve, «pentru că Eu v-am risipit ca pe cele patru vânturi ale cerurilor», zice Yahve“. Aceasta se referă la risipirile de mai înainte ale lui Israel. „Ah! scapă, Sioane, tu, care locuieşti cu fiica Babilonului! Pentru că aşa zice Yahve al oştirilor: După glorie m-a trimis El la naţiunile care v-au prădat“. Nimic nu poate fi mai clar. Este greu de înțeles cum se poate ca vreun om care este cât-de-cât atent la scriptură, ca să nu mai vorbim despre a judeca spiritual, să încurce domeniul de aplicare al profeției și sensul ei sau să creadă că aceasta s-a împlinit deja. Notați cuvintele „după glorie“. Prin urmare nici o binecuvântare înainte de Hristos nu poate împlini cuvintele lui Zaharia. Și nu numai atât, ci atunci când a venit Hristos, împlinirea acestor cuvinte a fost atât de departe încât păcatul a fost și mai mare și ei au fost din nou risipiți. Astfel, modul în care i-a tratat Dumnezeu după prima venire a lui Hristos și crucificarea Lui fac ca împlinirea acestei profeții să fie mult mai departe în viitor, fiind motive pentru ca Israel să fie pedepsit din nou și profeția să nu se împlinească încă. Împlinirea va fi „după glorie“ deoarece întâi trebuie ca Hristos să Se înfățișeze în glorie. „Pentru că aşa zice Yahve al oştirilor: După glorie m-a trimis El la naţiunile care v-au prădat, pentru că cine se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Săi. Pentru că, iată, Îmi voi scutura mâna peste ele şi vor ajunge de pradă celor care le slujeau. Şi veţi cunoaşte că Yahve al oştirilor m-a trimis“. Prin urmare chiar acum se înalță o cântare de bucurie anticipând împlinirea gloriei pentru poporul Israel. „Cântă şi bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău“.

Această declarație că El va locui în mijlocul poporului urmează de obicei după declarația cu privire la răscumpărarea lor, după cum vedem în Exod 15, 29 și multe alte pasaje. Când răscumpărarea era simbolică, El locuia în mijlocul lor într-o formă vizibilă. După ce adevărata răscumpărare, cea eternă, va fi venit pentru Israel, atunci va fi în mijlocul poporului și adevărata Lui locuință, pentru totdeauna, dar aceea va fi „după glorie“. „Şi multe naţiuni se vor alipi de Yahve în ziua aceea“. Aici vedem clar situația gloriei milenare. Vedem cum este repetată mărturia cu privire la privilegiul inestimabil al Sionului, care va avea efecte asupra întregii omeniri. Pare de mirare că este posibil ca vreo persoană care studiază Biblia să spună că aceasta se referă la trecerea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu înainte de a fi răscumpărarea în ținutul Iudeii. Asemănarea limbajului cu Zaharia 9.9 nu impune deloc o asemenea concluzie deoarece această profeție s-a împlinit prin prezentarea Împăratului și nicidecum prin acțiunile Sale sau prin consecințele venirii Sale, care sunt descrise imediat după aceea. Respingerea Împăratului a făcut ca împlinirea deplină a profeției să fie amânată. Venirea Lui va relua firul întrerupt și va completa țesătura planurilor divine. De aceea, comparația cu capitolul menționat anterior conduc la deducția că ambele așteaptă domnia lui Hristos în țară. „Și Eu voi locui în mijlocul tău şi vei cunoaşte că Yahve al oştirilor m-a trimis la tine. Şi Yahve va moşteni pe Iuda ca partea Lui de moştenire în ţara sfântă şi din nou va alege Ierusalimul. Orice făptură să tacă înaintea lui Yahve, pentru că El S-a ridicat din locuinţa Lui cea sfântă!“ Veacul care va veni va fi caracterizat nu de aceea că unii vor crede iar alții nu (Marcu 16.16, Fapte. 28.24), ci de închinarea universală în împărăția lui Yahve și a lui Hristos, după ce judecățile asupra națiunilor, ulterioare manifestării gloriei divine, vor fi zdrobit mândria omului.

Această parte este destul de clară. Primul capitol prezintă la modul general puterile națiunilor și cele care le vor nimici, iar al doilea capitol ne prezintă dovezi că Yahve se îngrijește în mod special pentru a-Și realiza planurile Lui în legătură cu pământul, planuri care au Ierusalimul drept centru de la care mărturia se va răspândit la toate națiunile după ce Yahve Își va fi făcut din fiica Sionului locuința Lui cea sfântă. Pentru mine este dincolo de orice îndoială că momentul pentru aceasta este fixat de expresia „după glorie“. Marele eveniment va avea loc când Domnul Se va înfățișa în glorie. „Ziua aceea“, dacă este înțeleasă bine și deplin, nu poate fi decât când împărăția Lui se va manifesta pe pământ, când Israel va fi restaurat în țară, iar națiunile, după ce vor fi trecut printr-o formă a judecății solemne a celor vii, iar, sub alt aspect, vor continua să fie judecate de El, vor fi învățat dreptatea sub domnia Lui și se vor pleca acceptând că Yahve Își găsește, din nou și pentru totdeauna, plăcerea în cetatea pe care El a ales-o. Faptul că rămășița s-a întors deja din captivitatea babiloniană arată și mai evident că Dumnezeu ne descoperă aici planul Lui cu privire la o restaurare mai completă a evreilor în țara lor. Dar toate planurile Lui Îl au pe Hristos drept centru și se vor manifesta atunci când El va veni pe norii cerului cu putere și glorie, nu pentru a nimici, ci pentru a domni. Judecata celor morți va veni la timpul ei.

Dar dacă am considera că Ierusalimul poate fi binecuvântat astfel, potrivit alegerii suverane a lui Dumnezeu, care niciodată nu Se răzgândește cu privire la darurile chemării Sale – presupunând că națiunile se vor alipi nu numai de ei, ci de El având Ierusalimul drept centru -, am gândi oare că Dumnezeu ar putea fi mulțumit fără să le dea inimi și conștiințe care să fie în comuniune cu El? Ar fi imposibil. De aceea urmează scena din Zaharia 3.