Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Zaharia 14:6-21 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Zaharia 14:6-21

Acesta este sfârşitul dramei. Când se va deschide şi cel din urmă act, situaţia va fi fost răsturnată prin apariţia deodată a Domnului gloriei. Până şi decorul va fi schimbat. Un cataclism nemaiauzit va schimba configuraţia ţării. Popoarele surprinse pe cale să facă război Ierusalimului … şi Împăratului său divin se vor vedea lovite dintr-o dată de o urgie cumplită. De atunci înainte, naţiunile, în loc să urce să asedieze Ierusalimul, vor trebui să facă pelerinaje anuale pentru a se prosterna înaintea Împăratului, Domnul (v. 16). Cei care nu vor asculta vor fi lipsiţi de ploaie. Chiar şi zurgălăii cailor – a acestor cai care ocupă atâta spaţiu în profeţia lui Zaharia – vor purta gravată inscripţia: „Sfinţenie Domnului“. Pentru că toată puterea omului, simbolizată de cal, va fi de atunci încolo sfinţită pentru Dumnezeu! Fie ca Domnul să graveze şi pe inimile noastre acest semn al punerii deoparte şi al consacrării pentru El! Şi ca nimic să nu pătrundă în inimi fără să fie în armonie cu această deviză: „Sfinţenie Domnului“! Astfel vom fi deja în acord cu „ziua aceea“, zi în care El va fi în mod public „glorificat în sfinţii Săi şi … privit cu uimire … în toţi cei care vor fi crezut“ (2 Tesaloniceni 1.10).