Zaharia 13:1-14:5

Privirile lui Israel (şi ale noastre) se îndreaptă spre cruce (cap. 12.10). Sângele lui Hristos ne ispăşeşte păcatele, însă din coasta Lui străpunsă ţâşneşte, de asemenea, un izvor de apă vie. El evocă această curăţire practică pe care Cuvântul o împlineşte în conştiinţa noastră (Psalmul 51.2,7). În acea zi, idolii vor fi nimiciţi (Ezechiel 36.25); vocile minciunii vor înceta. Atunci Preaiubitul Îşi va relata minunata Sa istorie: Venit aici jos ca Om, a luat chip de Rob pentru a sluji creaturii Sale (comp. cu cap. 11.12 şi cu Exod 21.2-6). A fost rănit la propriii prieteni (comp. cu Ioan 20.27). A fost lovit de Însuşi Dumnezeu.„De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus…“, continuă Filipeni 2.9. Curând, acest acelaşi Domn Se va înfăţişa lumii în strălucirea puterii Sale. Unde va avea loc această apariţie? În locul de unde odinioară El a părăsit pământul, pe acest munte al Măslinilor care se va despica sub picioarele Sale (cap. 14.4; Fapte 1.11,12).El însă nu va veni singur. „Şi toţi sfinţii împreună cu El“, adaugă sfârşitul versetului 5. Ca o suită regală, Hristos îi va aduce pe aceia pe care mai înainte îi va fi răpit la cer alături de El. Noul Testament confirmă această apropiată şi triumfătoare „venire a Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi“ (1 Tesaloniceni 3.13; Iuda 14).