Zaharia 12-13

Apoi, în capitolul 12, totul este purificat. Este deschis unizvor pentru casa lui David, al cărei păcat ruinase poporul, fără ca aceasta să abroge drepturile lui Dumnezeu sau să slăbească harul Lui. Izvorul este şi pentru cei din Ierusalim, mai mult decât complici la păcatele împăraţilor lor. Aici este o curăţire practică cu apă. Credinţa în Acela care a fost străpuns era deja prezentă. Idolii şi profeţii falşi , principalele surse ale nenorocirilor iudeilor, vor fi complet înlăturaţi. Va fi în aşa fel încât nici chiar părinţii unui vinovat nu vor putea suferi urâciunea acelor falsităţi. Hristos este regula şi mijlocul pentru a judeca tot şi caracterul moral al oricărui lucru este dat de relaţiile cu El ale celor mântuiţi. Aceasta face loc la o desfăşurare istorică a ceea ce I s-a întâmplat, cum a fost El străpuns, şi sunt detaliate consecinţele acestui fapt pentru Ierusalim, Israel şi întreaga lume.

Citiţi versetul 5: “Nu sunt profet, sunt lucrător al pământului, pentru că un om (Adam) m-a cumpărat din tinereţea mea”. Cu alte cuvinte, Hristos ia poziţia smerită a unuia care slujeşte ca rob în urma păcatului care l-a adus pe om în acea stare. Versetul 6 ne îndreaptă privirile spre ceea ce I s-a întâmplat în mijlocul iudeilor, unde a fost rănit şi tratat ca un răufăcător. Apoi ne este descoperit adevăratul caracter al suferinţelor Sale. În versetul 7 vedem sabia lui Yahve ridicându-se împotriva omului care este tovarăşul Lui şi egalul Lui. Acest verset nu cere mai multe explicaţii. Este emoţionant să vedem cum, când Hristos este privit în umilinţa Lui ca om, El este tratat de Duhul ca egal cu Yahve în drepturi; iar Psalmul 45, atunci când El este pe tronul Lui de glorie, El este numit Dumnezeu, iar ai săi sunt recunoscuţi ca tovarăşi ai Lui în glorie, având parte de poziţia Lui (Psalmul 45:7).

Rezultatul acestei respingeri a lui Hristos, centrul istoriei eternităţii şi al relaţiilor omului cu Dumnezeu şi revelaţie a acestor două (pentru că faptul este privit în raport cu istoria lui Israel), adică risipirea oilor strânse în jurul adevăratului Păstor. Totuşi Dumnezeu întinde mâna Sa către cei mici. Apoi vedem consecinţele pentru Iuda, la reînnodarea firului istoriei lor în zilele din urmă, când două treimi din ţară vor fi nimicite (comparaţi, pt Israel, cu Ezechiel 20:34-38), iar a treia parte, care va rămâne, va trece prin foc, va chema numele lui Yahve şi va primi răspuns.

Yahve va desfiinţa numele de “Lo-Ami” - “nu-i poporul meu” -, spunând: “acesta este poporul Meu”, iar ei vor zice: “Yahve este Dumnezeul meu”. Acesta este rezultatul definitiv al căilor Lui pentru poporul său, în special faţă de Iuda, despre care spusese “Lo-Ami”, şi a cărui rămăşiţă o recunoaşte ca fiind poporul său.