Zaharia 11:1-17

Incendiul din versetele 1-3 anunţă mânia împotriva ţării şi împotriva poporului, din cauza crimei de care acesta se va face vinovat la cruce.În versetul 4, profetul este invitat să personifice, succesiv, pe Păstorul cel bun (Hristos) şi pe Păstorul nebun, adică pe Antihrist (v. 15-17). Până la versetul 14 suntem purtaţi în vremea evangheliilor. Aceşti stăpâni, aceşti vânzători, aceşti păstori răi din versetul 5 sunt, respectiv, romanii şi mai-marii iudeilor, fie ei politici sau religioşi. Isus îi califică drept hoţi, tâlhari, oameni plătiţi, lupi răpitori (Ioan 10.8,12; Ezechiel 34). El, Păstorul cel bun, venea să-i substituie pe aceştia şi să păstorească poporul, aducând-i la gloria şi la unitatea naţională (cele două toiege de păstor numite «Frumuseţe» şi «Legături»). Cu excepţia câtorva „săraci ai turmei“ (v. 11; Luca 14.21) însă, poporul n-a înţeles planurile Sale de dragoste.Versetele 12 şi 13, împlinite cu atâta exactitate, ne spun la ce preţ derizoriu a fost estimat Domnul (Matei 26.15). Noi la ce preţ Îl estimăm pe Domnul Isus?Apoi, fără tranziţie, versetele 15-17 introduc domnia încă viitoare a „păstorului netrebnic“ (v. 17; Ioan 5.43) – pentru că acest personaj satanic este «declanşat» ca pedeapsă asupra turmei «de măcelărit»: poporul vinovat de a-L fi respins pe adevăratul său Conducător!