Zaharia 1

Duhul lui Dumnezeu începe cu un îndemn întemeiat pe dovezile pe care le dădea istoria poporului cu privire la modul în care ei primiseră cuvintele profeţilor. Lucrurile care îi displăceau lui Yahve, cu privire la care profeţii avertizaseră deja poporul, ajunseseră să dea roade, dar acum Dumnezeu lua cunoştinţă de purtarea naţiunilor cărora El le încredinţase puterea, şi care, fiind lăsate în tihnă, nu-şi făceau nici un fel de probleme în legătură cu ruina poporului lui Dumnezeu.

Dar Yahve se interesează de poporul său, este indignat împotriva naţiunilor care sunt în pace şi este mişcat de o mare gelozie pentru Ierusalim, drept care El se întoarce spre Ierusalim cu îndurare, iar poporul său va avea parte de prosperitate şi abundenţă. Aici putem remarca faptul că judecata Babilonului, deja fapt împlinit, era în principiu judecata executată împotriva asupritorului dintre naţiuni, împotriva căpeteniei acelei împărăţii - a statuii, iar promisiunea binecuvântărilor se extinde la lucrurile de care va avea parte Ierusalimul după judecata finală a asupritorului.

Înaintea Duhului erau fi trei împărăţii; lumea era în pace sub autoritatea celei de-a doua din cele patru, sau a primei din cele trei. Calul este în general simbolul energiei divine în guvernarea pe pământ. La fel şi aici, în împărăţiile care se succed celei a lui Nebucadneţar. Înafara celui dintre mirţi mai sunt încă trei, dar aceştia mi se pare că ar avea mai curând caracterul de duhuri care administrează în mod providenţial aceste împărăţii şi nu cel al unor împărăţii în sine. Primul cal dintre cei trei are aceeaşi culoare ca acela al omului dintre mirţi - probabil deoarece Cirus şi Perşii eliberaseră şi favorizaseră poporul lui Dumnezeu, aşa cum va face Domnul Isus Însuşi în puterea Lui ce amare.

Aceasta este deci semnificaţia acestei prime părţi a profeţiei. În primul rând judecata deja executată asupra lui Israel arată virtuţile cuvântului lui Yahve, şi apoi Dumnezeu revenind la Ierusalim în mângâiere şi bunătate, mişcat de gelozia pentru această cetate şi indignat împotriva naţiunilor care erau în pace când Ierusalimul era în ruină.

Viziunea judecă toată lucrarea împărăţiilor naţiunilor şi arată că totul era supus guvernării providenţiale a lui Dumnezeu, care se ocupă de toate pentru a favoriza pe poporul său, şi care, privind până la sfârşitul acelui timp al naţiunilor, vesteşte prosperitatea şi binecuvântarea cetăţii alese. Remarcaţi că, până atunci, Iuda a avut parte de o restaurare provizorie a privilegiilor sale legate de închinare, pentru a avea o poziţie din care să-L poată primi pe Mesia pentru împlinirea planurilor lui Dumnezeu.

Viziunea de la sfârşitul capitolului cuprinde ansamblul împărăţiilor care vor fi în relaţie cu Iuda şi cu Ierusalimul şi care îl vor asupri până la eliberarea finală. Coarnele sunt simboluri ale puterii, iar fierarii* sunt instrumentele folosite de Dumnezeu pentru a zdrobi acele coarne. Fără a intra în detalii, vom remarca faptul că, în versetul 19, Israel este privit ca o parte a unui ansamblu, după cum mi se pare. Ninive trecuse sub jugul Babilonului, iar Israel era subjugat cum fusese şi sub alte imperii, toate acestea fiind privite ca un ansamblu.