Un lucru care nu se poate cumpăra cu bani

„Ce ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 6.26)

De câte ori auzim rostite aceste cuvinte, câteodată aşa, într-o doară, iar altădată pline de un înţeles adânc: „Un lucru care nu se poate cumpăra cu bani!"

Un lucru rămas din vremurile trecute, o amintire de la vreun prieten plecat de pe pământ sau de la părinţi, cu ce interes este privit şi păstrat, cu ce grijă este înconjurat, ce frământare trezeşte când se află în vreo primejdie! Şi toate acestea, ca şi altele, din pricină că „nu se pot cumpăra cu bani".

O asemenea comoară nepreţuită este sufletul tău. El nu se poate cumpăra cu bani. El valorează, el este mai de preţ decât toată lumea.

Ce preţuire i-ai dat tu, prietene? Te-ai gândit tu vreodată că în fiecare clipă eşti în primejdie să-l pierzi? Şi ce pierdere?!

Un comerciant care îşi face bilanţul contabil şi găseşte că a pierdut prin afacerile din timpul anului îşi reîncarcă elanul cu hotărâri noi. Acum trebuie să lucrez mai mult şi să repar pierderea!

Dar să-ţi pierzi sufletul! ... Pierderea aceasta nu se poate repara niciodată. Este o pierdere fără leac! Reţine bine adevărul acesta! Ai folosit zile şi săptămâni, iată, aproape încă un an cu socotirea sorţilor de câştig în afaceri, dar ţi-ai făcut tu socoteala vreodată ce va folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea, dar şi-ar pierde sufletul? Sau este cu putinţă ca, în timp ce ştii că sufletul tău, care nu se poate cumpăra cu bani, este în cea mai mare primejdie, tu să stai totuşi nepăsător faţă de el?

Închipuie-ţi că ţi-ar fi casa cuprinsă de flăcări; ai putea tu oare să stai liniştit? Nu ţi-ar pricinui nici o îngrijorare? Dacă ţi-ar spune cineva că economiile tale, câştigate cu trudă vreme îndelungată, ar fi în pericol să fie pierdute, ai sta tu oare liniştit? Şi totuşi tu stai liniştit când sufletul tău este în primejdie! Sufletul acesta, care nu se poate cumpăra cu bani, pe care lucrurile supuse putrezirii, argintul şi aurul, nu-l pot răscumpăra! ... Nu te odihni până când nu-ţi vei pune sufletul la adăpost!

Sufletul tău! Cât de lipsite de înţeles răsună aceste cuvinte la urechile tale şi totuşi cât de pline de înţeles sunt ele! Da, pline de înţeles pentru Dumnezeu, pline de înţeles pentru Satan şi totuşi fără nici un înţeles pentru tine!?

Poţi tu să te odihneşti mai departe liniştit câtă vreme nu te-ai îngrijit de sufletul tău?

Opreşte-te! Dumnezeu a pregătit totul pentru tine şi te aşteaptă cu masa întinsă. De ce nu vrei tu să te opreşti de pe drumul ce te duce în mod sigur la pierzare şi să primeşti invitaţia care ţi se face cu toată dragostea? Fă pasul acesta acum, nu amâna pe mâine! Şi să mai ştii un lucru: Cum vei muri, aşa vei învia! Cum ai trăit, aşa vei muri!

Dacă ai trăit o viaţă în credinţă şi în dragoste, dacă ai trecut prin această lume înflăcărat de perspectiva patriei cereşti, dacă L-ai iubit şi L-ai urmat pe Domnul Isus Hristos, vei învia şi tu pentru viaţa eternă. Dacă însă ai trăit o viaţă pentru lume, pentru plăcerile ei trecătoare, dacă ai fost nepăsă-tor faţă de soarta eternă a sufletului tău, vei învia pentru condamnare, „căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea" (Matei 7.13).

Cum vei muri, aşa vei învia, pentru că după moartea ta continuă cosecinţele.

Ai ascultat de Domnul Isus Hristos aici, pe pământ? Ai luat, prin credinţă, ca pentru tine, iertarea câştigată de El în chinuri de nespus, pe crucea Golgotei? Ai rămas în El ca mlădiţa în viţă? Te vei bucura împreună cu El dincolo, în împărăţia Lui.

Ai umblat însetat după Cuvântul lui Dumnezeu şi flămând după hrana Sa spirituală? Vei avea dincolo parte de ospăţul Lui îmbelşugat.

Ai intonat aici cântări spre gloria lui Dumnezeu? Vei auzi dincolo imnuri îngereşti şi-ţi vei uni cântările cu corul lor măreţ.

Dacă însă ai iubit lumea şi ţi-ai găsit plăcerea în toate ale ei, cum te vei putea oare aştepta să înviezi pentru rai, pentru o lume cu care nu te-ai ocupat şi pe care n-ai iubit-o şi pe care n-ai aşteptat-o? Cu gusturile şi plăcerile avute în lumea aceasta vei trece acolo unde ţi-ai ales, unde îţi este locul, pentru că, este clar, nu vei aştepta ca mormântul să schimbe firea cea rea pe care ai avut-o în viaţă! O, nu! Nu te mai amăgi! Adevărul este cum nu se poate mai limpede şi categoric. Alege! Fericirea eternă sau condamnarea veşnică! Depinde numai de alegerea pe care o faci tu personal aici, pe pământ!

Domnul Isus Hristos, Fiul iui Dumnezeu, a murit pentru mântuirea sufletului tău. El, numai El ţi-a scăpat sufletul de la moarte veşnică, dar scăparea aceasta este şi pentru sufletul tău numai dacă te opreşti şi primeşti, în dar, salvarea Sa ca făcută pentru tine personal. Nu-ţi este milă de tine însuţi? De sufletul tău? Ia bine seama la chemarea care ţi se face. Izvorul de apă vie - Domnul lsus Hristos - este lângă tine, proaspăt, răcoritor; n-ai decât să te apleci şi să bei. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!" (Ioan 7.37). De ce să treci mai departe nepăsător pe lângă El? Nu vezi tu bunătatea Lui faţă de tine? Nu-ţi vorbeşte nimic crucea Lui stropită cu sânge pe Golgota? Opreşte-te, până nu este prea târziu! Astăzi, acum este ziua mântuirii!

Un tratat creştin avea numai patru pagini. Pe prima pagină o singură întrebare: „Ce să fac ca să fiu mântuit?" Pe pagina următoare, răspunsul: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit!" Pe pagina a treia, iarăşi o singură întrebare: „Ce să fac ca să fiu condamnat?" Pagina a patra era însă goală: nu cuprindea nici un răspuns. Unii oameni au vrut să dea tratatul înapoi, spunând că nu este complet. Ultima pagină însă intenţionat a fost lăsată goală. Nu trebuie să faci nimic, pentru că aşa cum eşti, dacă nu crezi acum în Domnul Isus Hristos, singurul Mântuitor dat de Dumnezeu, eşti condamnat: „ Cine nu va crede va fi condamnat" (Marcu 16.16). Tu poţi să fii mântuit chiar în clipa când citeşti aceste rânduri, numai să vrei să crezi!

Te vei împotrivi tu oare mai departe chemării duioase ce ţi se adresează astăzi, ca să fii salvat? Vino! El însuşi a spus că primeşte pe oricine vine la El. Aşa că, atunci când vii, El te primeşte. Este un adevăr fericit şi neclătinat: oricine vine la El este bine primit şi îndată, oricât de negru i-ar fi trecutul şi oricât de slabă i-ar fi puterea pentru primul pas pe acest drum: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară". Eu am venit şi am fost primit îndată. Crezând în El, am viaţa eternă. Mântuitorul a spus acest lucru şi eu m-am încrezut în El. Am fost primit în familia Sa cerească şi fac parte dintre copiii lui Dumnezeu.

Te îndemn, iubit cititor, să faci astăzi acest pas, prin credinţa din inimă, aruncându-te în braţele Mântuitorului, ca să fii în adevăr fericit, binecuvântat, înconjurat întotdeauna şi pretutindeni de El. În această stare vei cânta şi tu, ca atâţia alţii înaintea ta: Ferice zi când pe Isus L-am luat Mântuitor al meu! O, cât de bine-mi pare-acum Că eu m-am hotărât atunci!

Domnul să te binecuvînteze luând această hotărâre şi să-ţi dea putere să trăieşti pentru El, ca viaţa ta să fie o laudă a harului Său!