Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Un avion propriu

de Click Bible - 15 Martie 2016

Un avion propriu

Cum? Nu ai un avion propriu? Păcat! Atunci ai poate o vilă frumoasă? Ce? Nici vilă? Atunci în mod sigur conduci un autoturism de marcă aleasă. Poftim? Doar o motoretă? O, bietul de tine! Permite-mi să te compătimesc puţin. Curând vei observa însă că nu o iau aşa în serios cu compătimirea.

Mai întâi vreau să-ţi povestesc despre o femeie tânără şi frumoasa, care poseda toate lucrurile pe care tocmai le-am enumerat. În afară însă de un avion privat, o vilă splendidă la Paris şi mai multe automobile de lux, mai avea încă multe alte lucruri care erau proprietatea ei. Poseda bijuterii preţioase de o valoare aproape inestimabilă, iar ca animal de casă creştea o panteră neagră îmblânzită, pe care obişnuia să o scoată la plimbare. Însă încă nu ţi-am spus numele acestei femei care e demnă de invidiat. Vorbesc despre manechina, odinioară cunoscută în toată lumea, Nina Dyer. Fiică a unui avocat englez, care a venit la Paris unde a lucrat pentru cele mai de seamă case de modă. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu baronul german Thyssen, un mare industriaş. La nuntă, în afara de mai multe cadouri preţioase, acesta i-a mai luat un dar cu totul aparte, şi anume i-a dăruit tinerei sale soţii o insula proprie în Marea Caraibilor. Cu toate acestea însă, căsătoria lor nu a fost de durată. La divorţ se zice că a primit ca despăgubire o sumă uriaşă. Şi a doua ei căsătorie cu prinţul Sadruddin khan, un unchi a lui Aga khan, nu a facut-o fericită. S-a ajuns din nou la divorţ şi ea a primit de la acesta mai multe milioane drept despăgubire. De atunci a trăit într-o nesfârşita bogăţie, în vila ei din Garchcs, o suburbie vestică a Parisului, până când frumoasa manechina de 35 de ani a fost găsită moartă în vila ei. Se sinucisese.

Acum cred că îţi dai seama cine merita în realitate compătimirea. Şi mai sunt încă mulţi bogătaşi sau unii care vor neapărat să devină bogătaşi, pe care într-adevăr am putea să îi compătimim. În felul acesta, mulţi îşi pierd banii la jocuri de noroc, săptămână de săptămână, pentru că vor să câştige ”lozul cel mare", care să îi elibereze de griji şi să îi facă fericiţi. Însă dacă s-ar scrie odată o carte despre viaţa acestor câştigători ”fericiţi", mă tem că nu s-ar putea citi despre prea multă bucurie şi fericire. Aşa a murit italianul Nicola Saccini într-un spital de boli nervoase din Genua. El şi-a însuşit un câştig de milioane, care nu mai fusese niciodată câştigat. Din acel moment însă, viaţa lui a luat o întorsătură nefericită. După câteva luni s-a despărţit de soţia lui, şi-a cumpărat casa şi şi-a pierdut banii prin speculaţii. Nu a fost în stare să facă faţă sumei fabuloase şi ispitei ei. Până la urma, sărac şi lipsit, a ajuns la casa de nebuni.

Biblia relatează într-o parabolă despre un om bogat, a cărui ţarină rodise mult. El şi-a propus să-şi construiască grânare mai mari şi şi-a zis: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!". Citim mai departe: „Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi? Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu" (Luca 12.19-21). Nu devii fericit prin bogăţii pământeşti. De asemenea „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1 Timotei 6.10). În zilele nostre, oamenii sunt în mod deosebit iubitori de bani (2 Timotei 3.2). Revistele, televizorul şi internetul arată aproape numai oameni cu feţe strălucitoare în mijlocul unei lumi mirifice. Noua formulă magică este: bunăstare, bunăstare peste orice! Realitatea însă este cu totul alta. Priveşte în jur şi uită-te la semenii tăi! Observă lăcomia lor de îmbogăţire şi cum gonesc spre ghişeele loto. Feţele lor arată nefericite. Există o singură cale, ca sa devii cu adevărat fericit. Dumnezeu spune în Cuvântul Său: „Ferice de omul care M-ascultă!" (Proverbe 8.3236). Pe singurul Lui Fiu, Isus Hristos, El L-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim (2 Corinteni 8.9). De aceea vino la El! Numai El te poate face bogat şi fericit.