Umple inimile tinere cu Cuvântul lui Dumnezeu!

- Imediat ce ajung acasă, voi începe să învăţ pe de rost versete din Biblie împreună cu micuţii mei, a spus B., un frate tânăr, care ţinea programul de şcoală duminicală pentru copii.

- De ce ai luat brusc această hotărâre? l-am întrebat.

- Azi de dimineaţă l-am întrebat pe mezinul nostru, dacă ştie să spună câteva versete din Biblie; mi-a spus întreg capitolul 53 din Isaia. E uimitor! Un copil de vârsta lui să ştie aşa mult!

Am auzit de multe ori aşa ceva. Dacă părinţii ar şti cât de simplu este acest lucru, cred că mulţi ar încerca să înveţe împreună cu copiii lor.

Metoda noastră, probabil, nu este sistematică, dar nici nu înclinăm spre sistematizare. Este calea pe care încercăm să punem în practică îndemnul din Deuteronom 6. 6, 7: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“.

Când mergem cu maşina şi copiii se ceartă, atunci a învăţa versete este modalitatea cea mai bună de a pune capăt neînţelegerii dintre ei. Copiii vor descoperi că nu este deloc plictisitor şi vor observa că suntem interesaţi de ei, iar acest lucru le place. Deseori vine câte un copil la mine şi mă întreabă: „Pot să-ţi spun câteva versete?“ O dată ce obiceiul este întipărit, fiecare zi va aduce astfel de ocazii. Când şireturile pantofilor nu sunt bine legate, când fermoarul nu funcţionează bine, când trebuie extrasă o aşchie din deget este mereu timp pentru un verset, înainte ca micuţii să se reîntoarcă la joaca lor.

Eu folosesc în mod deosebit timpul serii, când îi duc pe copii la culcare. Dacă un copil adoarme gândind la Cuvântul lui Dumnezeu, subconştientul său va rămâne preocupat cu acesta. Aceste lucruri vor lăsa în urma lor impresii care nu pot fi şterse.

Nu trebuie să ştiţi mai întâi voi înşivă versetele pe de rost înainte de a le spune copiilor voştri. Ceea ce ştiu eu pe de rost am învăţat în mare parte împreună cu micuţii mei. Aceasta este o cale uşoară de a învăţa noi înşine multe versete.

Când fiul nostru cel mai mare a împlinit cinci ani, am citit undeva că la această vârstă copilul are o foarte mare capacitate de asimilare a impresiilor. Dacă tot ce pătrunde astăzi în minte şi în inimă îşi pune amprenta asupra vieţii micuţilor noştri, cât de important este să veghem asupra lor! Ce ar putea fi mai preţios pentru copiii noştri decât Cuvântul lui Dumnezeu?

La aniversarea vârstei de cinci ani a fiului nostru, am învăţat doar versetul: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.“ În perioada care a urmat, am ales fragmente de câte şase, cel mult opt versete. Spuneam câte o propoziţie scurtă sau o parte din propoziţie, iar micuţul nostru repeta. Fiecare greşeală, pe care o făcea, o corectam imediat. Repetam câte un fragment în fiecare zi, de două sau de trei ori pe zi, după cum aveam posibilitatea. Cât de mult se bucura băiatul când vedea că, şi fără ajutorul meu, ştia cum continua textul! Mai târziu, când a trebuit să-l ajut tot mai puţin, îi făcea plăcere să numere de câte ori îl ajutam. În prima zi, probabil, de şase ori, a doua zi de pa-tru ori, a treia numai o dată şi până la urmă putea să spună fără ajutor! Nu i-am obligat niciodată pe copii, ci am încercat întotdeauna să creez o atmosferă relaxantă şi voioasă.

Adevăratul secret al învăţării pe de rost este repetiţia! Chiar şi un verset uitat complet va lăsa o amprentă şi mai târziu va putea fi învăţat mai uşor decât unul total necunoscut. În unele limbi, a învăţa pe de rost înseamnă: a învăţa cu inima. Este o expresie frumoasă. Psalmistul spune: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (Psalm 119.11). Tocmai acest verset deschide o cale foarte importantă pentru educare în familie.

Dacă, de exemplu, un copil este neascultător, îi putem cere să spună versetul 1 din Efeseni 6: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept“. Astfel sprijinim vocea părinţilor prin însăşi vocea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă mult pentru un copil, căruia de la naştere i s-a vorbit despre Tatăl ceresc. Desigur, trebuie să fim consecvenţi în modul în care cerem ascultare.

Când un copil trebuie să primească bătaie, este bine dacă îl punem să spună versetul: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinei o va dezlipi de el“ sau „Nu cruţa copilul de mustrare, căci, dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor“ (Proverbe 22.15; 23.13, 14).

Prin astfel de versete, copilul învaţă să fie ascultător. Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu şi ceea ce trebuie să fie, de fapt, şi intenţia noastră întotdeauna când pretindem ascultare.

Când a apărut televizorul, a adus cu sine nenumărate greutăţi. Unul din băieţii noştri a protestat că nu avem şi noi un astfel de aparat şi că nu le permitem să meargă la alţi copii pentru a privi la televizor. Dar copiii învăţaseră deja: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească“. Există o mulţime de alte versete: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte“; „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale“ (Psalm 119.37 şi 18)! „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice? – Cel ce umblă în neprihă-nire, ... cel ce îşi astupă urechile să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; ... – Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei“ (Isaia 33.14-17).

Apoi le-am explicat băieţilor că programele de televiziune nu sunt acele lucruri frumoase şi plăcute, cu care Dumnezeu doreşte să ne vadă preocupaţi. Astfel am răspuns mai bine la întrebare decât prin interzicere. Pentru toate situaţiile posibile din viaţa de familie există versete potrivite.

De curând, când doi dintre băieţii noştri mai mici s-au certat, i-am pus să spună versetul 1 din Proverbe 15, ca să-i cuminţesc. Când sunt leneşi, atunci este folositor versetul 19 din Proverbe 15. Pentru ne-mulţumire este potrivit textul din Efeseni 5.20. Posibilităţile sunt nelimitate; amintesc aceste versete numai ca exemplu despre cum putem folosi Biblia în problemele educaţiei.

Copiii, care sunt crescuţi în acest mod, învaţă să trăiască în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu şi să îl utilizeze ca şi candelă şi lumină.

Când unul din băieţii noştri a împlinit opt ani, mi-a spus: „Îmi place foarte mult limbajul Bibliei. Totul sună foarte sfânt.“

Am putut constata la el o dragoste adevărată şi adâncă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost o mare răsplată pentru mine în ceea ce priveşte hotărârea pe care am luat-o cu câţiva ani în urmă.

Din „Uit het Woord der Waarheid“