Tot ce veţi cere rugându-vă, credeţi...

"Isus îi spune: «Mergi, fiul tău trăieşte». Şi omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus şi a plecat". (Ioan 4.50)

Atunci când sunteţi într-o situaţie pentru care trebuie să vă rugaţi imediat, rugaţi-vă până când Îl credeţi pe Dumnezeu, adică până când Îi puteţi mulţumi în mod sincer, din toată inima. Dacă nu vedeţi imediat răspunsul exterior, nu vă rugaţi pentru acel lucru în aşa fel încât să rezulte că nu îl credeţi pe Dumnezeu, deoarece o rugăciune de acest fel va fi o piedică în loc să fie un ajutor; şi, când veţi termina rugăciunea, veţi constata că vi s-a micşorat credinţa sau că a dispărut total. Ceea ce v-a împins să aduceţi acest fel de rugăciune vine, în mod evident, de la Satan. Poate că nu este greşit să aduceţi încă o dată chestiunea înaintea Domnului, dacă El vă face să aşteptaţi răspunsul Său, dar faceţi aceasta într-un mod care să fie o experienţă a credinţei dumneavoastră.

Niciodată să nu vă rugaţi într-un fel care să vă micşoreze credinţa. Îi puteţi spune că aşteptaţi, că tot credeţi şi îl puteţi lăuda pentru răspunsul pe care îl va da. Nimic nu întăreşte mai mult credinţa decât siguranţa unui răspuns pentru care îl puteţi lăuda pe Dumnezeu. Rugăciunile care slăbesc credinţa neagă atât promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi „da"-ul pe care El ni-l şopteşte la ureche. Asemenea rugăciuni sunt numai expresia agitaţiei sufletului nostru, agitaţie care este legată de necredinţa că rugăciunea va primi răspuns. „Pentru că noi, cei care am crezut, intrăm în odihnă" (Evrei 4.3).

Genul de rugăciune care slăbeşte credinţa izvorăşte deseori din faptul că ne concentrăm asupra dificultăţilor şi nu asupra Dumnezeului promisiunilor. Avraam, „nefiind slab în credinţă, nu s-a uitat la propriul său trup, deja neputincios, nici la pântecele ca şi mort al Sarei, ... ci a fost întărit prin credinţă, dând glorie lui Dumnezeu" (Romani 4.19-20). Deci «Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită» (Matei 26.41). Niciodată nu vă veţi deprinde în credinţă în împrejurări favorabile. Dumnezeu ne dă promisiunile într-un ceas de linişte şi pecetluieşte legământul cu noi prin cuvinte pline de har, după care Se retrage pentru a vedea în ce măsură Îl credem.

Apoi îngăduie să vină Ispititorul, de la care vin lucruri care par să contrazică tot ceea ce ne-a spus Domnul. Şi, în asemenea situaţii, credinţa câştigă cununa. Atunci este timpul să privim spre cer, printre norii furtunii, şi să spunem „Am încredere în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus" (Fapte 27.25).

”Credinţa nu este un simţ, nici vedere, nici raţiune, ci pur şi simplu a-L crede pe Dumnezeu în ceea ce spune.” (Christmas Evans)

”Începutul neliniştii este sfârşitul credinţei, iar începutul adevăratei credinţe pune capătul neliniştii.” (George Mueller)