Tit 2:1-15

Alături de aceia care sunt rânduiţi „bătrâni“ în adunare (cap. 1.5-9), fiecare creştin, tânăr sau vârstnic, frate sau soră, trebuie să aibă o bună mărturie (v. 2-10). Îndemnul adresat robilor se aplică tuturor răscumpăraţilor Domnului. Puţini sunt aceia care nu au un şef peste ei şi, în orice fel, fiecare trebuia să se poată numi, ca şi Pavel, rob al lui Dumnezeu (cap. 1.1). Să fim „ornamente“ care pun în valoare învăţătura dată de Învăţătorul nostru (v. 1; comp. cu 1 Împăraţi 10.4,5).Versetele 11 şi 12 ne înfăţişează harul lui Dumnezeu manifestându-se sub două forme: 1. aduce tuturor oamenilor o mântuire pe care n-o puteau aştepta prin ei înşişi; 2. îl instruieşte pe copilul lui Dumnezeu, învăţându-l să trăiască cumpătat în viaţa personală; drept în relaţiile cu alţii; cu evlavie în relaţiile cu Domnul. Întreaga viaţă creştină este legată de aceste trei adverbe, iar ceea ce o susţine este speranţa care umple sufletul de fericire în prezent (v. 13; cap. 1.2; 3.7).„Dumnezeului nostru Mântuitor, … marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos“ (v. 10, 13; vezi şi cap. 1.3,4; 3.4,6): acest titlu, cuprins în Numele lui Isus (Dumnezeu Mântuitor) ne aminteşte că noi Îi datorăm Lui totul. Cu toate acestea, să nu uităm niciodată că El ne-a mântuit nu pentru noi înşine, ci pentru El Însuşi (v. 14).