Tit 2

Tit trebuia nu numai sa puna alte persoane care sa supravegheze umblarea celor credinciosi, ci, pentru ca primise autoritate, trebuia ca el insusi sa vegheze asupra ordinii morale in umblarea crestinilor. El era insarcinat (asa cum se poate vedea in toate cele trei epistole) sa vegheze ca fiecare sa umble intr-un potrivit pentru pozitia lui, in acord cu principiile morale si relatiile recunoscute de Dumnezeu – aspect important, care ii pune la adapost de atacurile lui Satan si pune la adapost Adunarea de confuzie. Adevarata libertate domneste in Adunare, iar ordinea morala este garantia acestei libertati, iar pentru a-L dezonora pe Domnul sau pentru a distruge o marturie si a provoca dezordine dand astfel ocazie lumii sa huleasca, Vrajmasul nu gaseste ocazii mai bune decat uitarea harului si a ordinii sfinte de catre crestini. Sa nu ne inselam! Daca aceste lucruri potrivite nu sunt respectate (si ele sunt frumoase si valoroase), libertatea (si ea este frumoasa si scumpa, necunoscuta lumii care nu stie ce este harul) si excelenta libertatii crestine fac loc dezordinii care Il dezonoreaza pe Domnul si aduce confuzie morala in toate. Deseori, cand s-a vazut ca slabiciunea omului a facut loc dezordinii acolo unde domnea libertatea crestina, in loc sa se caute remediul cel adevarat, a fost desfiintata libertatea si, prin forta, a fost interzisa lucrarea Duhului Sfant, pentru ca, acolo unde este Duhul este libertate in toate sensurile si este bucuria relatiilor noi, in care toti sunt unul. Dar, chiar daca, din dragoste pentru Domnul, atunci cand este necesar, rupe orice fel de legaturi, Duhul recunoaste toate relatiile intemeiate de Dumnezeu, si le rupe (asa cum se intampla la moarte) doar la chemarea lui Hristos, care este deasupra tuturor acestor relatii. Si atat timp cat cineva este in asemenea relatii (nefiind chemat de Hristos sa le rupa), trebuie sa se poarte asa cum se cuvine; varsta inaintata si tineretea, barbatul si femeia, copilul si parintii, robul si stapanul, toate sunt privite in relatiile dintre unii si altii, cerand o purtare potrivita pozitiei fiecaruia.

“Invatatura sfanta” tine cont de aceste relatii felurite si, prin avertismente si indemnuri, sustine ceea ce se cuvine in aceasta viata. Aceasta este ceea ce ii spune aici lui Tit apostolul cu privire la barbatii si femeile in varsta, la femeile tinere (in relatiile cu sotii lor si cu copiii lor, ca si in toate aspectele vietii, ca trebuie sa fie supuse si modeste); cu privire la tineri, pentru ei Tit trebuia sa fie mereu un exemplu; cu privire la robi in relatie cu stapanii lor; si apoi cu privire la toti in relatie cu autoritatile si chiar cu toti oamenii. Dar, inainte de a vorbi despre acest ultim aspect, Pavel prezinta principiul de baza pentru purtarea sfintilor unii fata de altii in aceasta lume, pentru ca purtarea lor fata de autoritati si fata de lume are un alt scop.

Purtarea crestinilor ca atare in Adunare are la baza si ca motivatie invataturile speciale ale crestinismului, invataturi si motivatii care sunt prezentate in versetele 11 – 15 din acest capitol, care vorbesc tocmai despre aceasta purtare.

Motivul special pentru umblarea lor se gaseste in cele doua versete care urmeaza, la inceputul capitolului 3.

Versetele 11 – 15 din capitolul 2 constituie un sumar remarcabil al crestinismului, nu un rezumat al invataturilor crestine, ci chiar al crestinismului, prezentat ca realitate practica pentru oameni. Harul s-a aratat nu limitandu-se la un popor anume, ci s-a aratat tuturor oamenilor, si s-a aratat nu cu promisiuni privind binecuvantari temporale, ci aducand mantuirea: harul vine de la Dumnezeu catre oameni si le aduce mantuirea; nu asteapta ca oamenii sa se arate drepti, ci le aduce mantuirea celor care au nevoie de ea. Ce adevar scump si simplu, care ni-L face cunoscut pe Dumnezeu! Acesta ne pune la locul nostru si face aceasta potrivit cu harul care a desfiintat orice obstacol pentru a se adresa omului de pe pamant, manifestand bunatatea suverana a lui Dumnezeu.

Aducand mantuirea, acest har ne invata perfect tot ce tine de umblarea noastra in aceasta lume, si da aceasta invatatura raportandu-se la noi, la ceilalti oameni si la Dumnezeu. Tagaduind orice neevlavie si orice pofta care isi gaseste satisfactia in lume, trebuie sa infranam vointa carnii in orice aspect si sa traim sobru; trebuie sa recunoastem drepturile celorlalti si sa avem o purtare justa, avand sentimentul ca Dumnezeu are drepturi asupra inimilor alor sai, si astfel sa ne exersam in evlavie.

Dar viitorul nostru este si luminat de har, care ne invata sa asteptam fericita speranta a aratarii gloriei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos.

Harul s-a aratat si ne invata cum sa umblam pe pamant si sa asteptam aparitia gloriei persoanei lui Isus Hristos insusi. Si speranta noastra este foarte bine intemeiata; Hristos ne este pe drept foarte scump; putem avea in inima incredere deplina cand ne gandim la aratarea Lui in glorie si avem cel mai puternic motiv pentru o viata consacrata gloriei Lui: el S-a dat pe Sine Insusi pentru noi ca sa ne rascumpere de orice nedreptate si sa curete pentru El un popor care sa-i apartina de drept, plin de zel pentru lucrari bune, potrivit cu voia si cu firea lui Hristos.

Pentru ca in aceasta consta crestinismul: harul a asigurat deplin toate, atat pentru trecut cat si pentru prezent si viitor; ne-a eliberat de aceasta lume si ne-a facut un popor pus deoparte pentru Hristos, potrivit cu iubirea in care El S-a dat pentru noi. Crestinismul este purificarea prin har care ne consacra pentru Hristos. Noi suntem ai Lui ca fiind posesiunea lui speciala in lume, suntem insufletiti de iubirea care este in El ca sa le facem bine altora si sa marturisim despre harul Lui. Acest pasaj este o marturie pretioasa despre ceea ce este crestinismul in realitatea lui practica, ca lucrare a harului lui Dumnezeu.