Versetul 7 ni-l înfăţişează pe bătrîn în ce priveşte calităţile sale lăuntrice şi personale. Dacă trebuia să fie fără vină în viaţa sa de familie, el trebuia să fie de asemenea fără vină ca econom al lui Dumnezeu. El nu era răspunzător nici faţă de apostolul care poruncise aşezarea lui, nici faţă de Tit care îl aşezase, ci faţă de Dumnezeu, care îi încredinţase administrarea casei Sale. Găsim deci aici trei momente în administrare: mai întîi apostolul, apoi Tit, delegatul lui, apoi bătrînul, dar toţi aveau răspunderea lor numai faţă de Dumnezeu. Cît de important este ca lucrul acesta să fie respectat!

Oricare ar fi sarcina pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o, faţă de El trebuie să răspundem. Sarcinile, cum am văzut, sînt foarte diferite; un bătrîn nu putea să o încalce pe aceea a lui Tit, nici Tit pe aceea a apostolului. Făcînd astfel, unul sau altul ar fi făcut dovadă de o înfumurare şi de o independenţă din cele mai vinovate, care ar fi adus o dezordine totală în aceste sarcini diferite. Dar nu rămînea mai puţin adevărat că responsabilitatea fiecăruia - aici aceea a bătrînului - era completă şi cu nimic micşorată faţă de Dumnezeu, pentru că el se afla într-o poziţie subordonată. Aici, această slujire era exterioară, fără îndoială, dar nu este nimic indiferent cînd este vorba de casa lui Dumnezeu.

Cît despre calităţile personale necesare bătrînului, apostolul subliniază mai întîi cinci calităţi cu aspect negativ, care nu trebuie să se manifeste în viaţa lui.

1. „nu încăpăţînat". Şi deseori se arată încăpăţînarea la copiii lui Dumnezeu! Nu reuşeşti niciodată să-i faci pe unii să-şi schimbe părerea lor proprie.

Acest defect ascunde multă mulţumire de sine, îndărătnicie şi în fond mult egoism şi orgoliu cu o voinţă proprie care nu vrea să se supună gîndurilor celorlalţi, uitînd că este scris: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos" (Efeseni 5.21). El singur, acest defect îl face pe un creştin incapabil de a fi supraveghetor, adică de a cîrmui cu înţelepciune casa lui Dumnezeu; de aceea el vine (acest defect) pe primul loc pe lista defectelor care îl descalifică pe bătrîn. O slujire nu merge fără lepădare de sine.

2. „nu mînios". Un om mînios nu are stăpînire de sine înţeleaptă şi liniştită; şi atunci cum îi va cîrmui el pe ceilalţi?

3. „nu dedat la vin". Nu este vorba aici de un beţiv, despre care este spus că nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu, ci de un obicei de necumpătare care se asociază cu mînia şi este adesea cauza ei, după cum

4. „bătăuş" este urmarea mîniei.

5. „nici lacom de cîştig ruşinos". Aici, ruşinea nu constă în exclusivitate în iubirea de bani, poftă nedemnă unui bătrîn (1 Timotei 3.3), ci în iubirea de cîştig, la care duce iubirea de bani. Acest cîştig este semnalat pe bună dreptate ca ruşinos, pentru nişte slujbe sfinte care n-ar trebui să aibă drept motiv decît un devotament în întregime dezinteresat pentru casa lui Dumnezeu.

Este spus de asemenea despre diaconi sau slujitori în 1 Timotei 3.8: „Nu băutori de mult vin, nu lacomi de cîştig ruşinos". Aceeaşi expresie este întrebuinţată în 1 Petru 5.2 cu privire la bătrîni: „Păstoriţi... nu fiind constrînşi, ci de bunăvoie; nu pentru un cîştig ruşinos, ci cu dragă inimă". Era ruşinos să îndeplineşti sarcina ta de supraveghetor cu scopul de a scoate din ea un folos bănesc. Iubirea de bani este o cursă îngrozitoare şi ea te împinge să primeşti un cîştig din orice mînă şi din orice sursă.