Versetul 15: „Toate lucrurile sînt curate pentru cei curaţi". Creştinul este curat, nu în el însuşi, ci înaintea lui Dumnezeu, datorită lucrării lui Hristos şi sub acţiunea Duhului Sfînt (1 Corinteni 6.11). De aceea el nu poate fi întinat de lucrurile din afară şi tocmai aceasta tăgăduiau iudaizanţii prin „poruncile lor omeneşti", în timp ce Cuvîntul lui Dumnezeu îndeamnă pe omul cel nou să meargă pe urmele lui Isus. Niciodată Domnul n-a putut fi contaminat de pîngărirea leprei, nici de vreo altă întinare. O păcătoasă, o femeie adulteră putea să fie curăţită de El, dar niciodată El nu putea fi întinat de ea. Şi dimpotrivă, „cei necuraţi şi necredincioşi" nu sînt influenţaţi de nici o curăţie, căci lăuntrul, adică mintea şi conştiinţa lor sînt întinate.
În versetul 16, ne este descris caracterul acestor oameni întinaţi; ei mărturisesc că ÎI cunosc pe Dumnezeu, în timp ce faptele lor dovedesc contrariul mărturiei lor; prin ele, ei tăgăduiesc pe Dumnezeu. Faptele lor ne fac să cunoaştem dacă ei ÎI cunosc pe Dumnezeu, cum pretind; şi dacă faptele lor sînt rele, sîntem lămuriţi în privinţa lor. Nu se poate aştepta de la ei nici o faptă bună. Ei sînt în întregime lepădaţi de Dumnezeu din acest punct de vedere, ei sînt o urîciune şi nesupuşi, netrebnici pentru orice faptă bună.
Aceasta ne face să examinăm caracterul faptelor bune. Ele sînt menţionate de şase ori în această epistolă scurtă (1.16; 2.7,14; 3.1,8).
O învăţătură care nu duce la fapte bune nu este învăţătură sănătoasă şi acest punct este foarte important de cercetat. Nu există activitate practică plăcută lui Dumnezeu, dacă ea nu are drept bază „învăţătura sănătoasă" a Cuvîntului. Cea dintîi epistolă către Timotei, care ne vorbeşte despre respectarea „învăţăturii sănătoase" în casa lui Dumnezeu, ne vorbeşte tot atît de des si despre faptele bune (2.10; 3.1; 5.10,25; 6.18).
Într-un text fundamental, în a doua epistolă către Timotei (2.21) ne este arătat că a se depărta de rău în casa lui Dumnezeu („... se curăţeşte de acestea") înseamnă a fi „pregătit pentru orice lucrare bună". Şi acest adevăr este puţin înţeles de copiii scumpi ai lui Dumnezeu. Ei vorbesc mereu de fapte bune, fără să fi făcut vreodată singurul lucru care poate să-i pregătească pentru aceasta: să se curăţească de vasele de necinste. Faptele bune au drept caracter de a fi produsul sfinţeniei şi al iubirii. Isus, Slujitorul sfînt al lui Dumnezeu" care a „fost uns cu Duhul Sfînt" umbla din loc în loc, făcînd bine (Faptele Apostolilor 10.38). Nu era una din „faptele bune pe care El le arăta oamenilor din partea Tatălui Său" care să nu fi fost o faptă de iubire. La fel era şi cu ucenicii Săi. Dorca „făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii". Iubirea era cauza lăuntrică a întregii sale activităţi. În Evrei 10.24, faptele bune izvorăsc din iubire şi nu se pot despărţi de ea. Le fel şi acelea ale văduvelor sfinte (1 Timotei 5.10).
În Efeseni 2.10, creştinul este creat în Hristos Isus pentru fapte bune, dar nu pentru a le alege după cum i-ar plăcea lui, căci Dumnezeu Însuşi le-a pregătit mai dinainte pentru noi şi noi nu trebuie decît să umblăm („să ne plimbăm") în ele. Faptele bune au drept scop, în Evrei 13.21, de a face voia Sa şi de a-I fi plăcuţi.
Aceste fapte bune, pregătite de Dumnezeu şi nu de noi, căci atunci le-ar fi înlăturată orice valoare, au drept caracter de a fi făcute în Numele lui Hristos (Faptele Apostolilor 4.9-10). Ele au drept obiect de a fi făcute faţă de Hristos (Marcu 14.6), faţă de sfinţi (Faptele Apostolilor 9.36) şi faţă de toţi oamenii (Galateni 6.10), dar totdeauna de a fi făcute pentru Hristos.
Lumea nu poate să înţeleagă nimic din faptele bune făcute pentru Hristos, căci nu numai că ea nu-L cunoaşte pe Domnul, dar ea este vrăjmaşă Lui. Parfumul Măriei este nebunie în ochii lumii; iubirea divină care îndreaptă inima credinciosului spre sfinţi pe de o parte, spre lume de cealaltă, este literă moartă pentru omul firesc.
Opuse faptelor bune, faptele rele au răul drept origine şi drept scop. Un creştin, chiar cel mai devotat, este în pericol în privinţa aceasta şi are nevoie să fie scăpat de orice faptă rea (2 Timotei 4.18). Faptele rele caracterizează în general pe duşmanii lui Dumnezeu (Coloseni 1.21).
Faptele moarte sînt opusul faptelor vii. Ele nu au drept origine viaţa divină. Ele nu sînt numite „fapte rele", dar ele nu au nici un preţ înaintea lui Dumnezeu; şi deoarece ele au firea păcătoasă drept punct de plecare, trebuie să fim curăţiţi de ele (Evrei 6.1; 9.14). Ca şi faptele rele, ele vor fi obiectul judecăţii rostite asupra oamenilor înaintea marelui scaun de domnie alb.
Cînd este vorba despre buna ordine în casa lui Dumnezeu, ea se recunoaşte după faptele bune ale acelora care fac parte din această casă, şi nu după mărturia lor. Mărturia nu împiedică pe cei menţionaţi la versetul 16 din capitolul nostru să fie „nesupuşi şi netrebnici".
Nu numai că Dumnezeu nu ţine seamă de mărturia lor, dar îi şi leapădă.