Versetul 14: „Să nu-şi îndrepte mintea spre basme." „Basmele" sînt meţionate în prima epistolă către Timotei (1.4), unde sînt deosebite de înşirările de „genealogii fără sfîrşit", deşi sînt asociate cu ele în acest verset. Aceste „genealogii" nu au, cum am fi înclinaţi să presupunem, nici o legătură cu genealogiile Vechiului Testament, ci sînt un amestec de creştinism cu speculaţii evreieşti spiritiste şi filozofice adoptate după aceea de păgînism. Basmele evreieşti arătate în 1 Timotei 4.7 ca „basme lumeşti şi băbeşti" sînt produsul imaginaţiei orientale care se îndeletniceşte cu Scripturile şi care, sub pretextul de a împodobi adevărul, îi strică frumuseţea şi-l nimiceşte chiar. Apostolul Petru le numeşte „basme meşteşugit alcătuite" (2 Petru 1.16).

Basmele evreieşti sînt deosebite, în pasajul nostru, de „poruncile date de oameni", cu toate că şi unele şi celelalte provin de la cei „tăiaţi împrejur".

Poruncile despre care este vorba aici nu sînt poruncile legii care au fost date de Dumnezeu, ci prescripţii legale inventate de oameni şi trecute la starea de tradiţie, care abundă în iudaism. Le întâlnim mereu în Evanghelii, ca de exemplu spălarea paharelor şi a urcioarelor „şi multe alte lucruri asemănătoare". Prin aceste lucruri, astfel de oameni se abăteau de la adevăr. Ei erau în împotrivire totală cu apostolatul lui Pavel, bazat pe „cunoaşterea adevărului" (1.1).