Timpul lucrează mereu

Clipele se scutură cu mare viteză. Timpul este foarte grăbit, astfel că, în goana sa neobosită, ne-a mai retras încă un an din ceea ce aveam de trăit pe pământ. Şi cât ne-a mai rămas? Oricum, câţiva stropi, pentru care, Doamne, Te rugăm, învaţă-ne să ne numărăm bine zilele - aceşti stropi care ne-au mai rămas - „ca să căpătăm o inimă înţeleaptă". Fie ca ochii noştri să rămână ţintă spre cerul promisiunilor Tatălui nostru divin, în timp ce mâinile noastre să lucreze neobosit la lucrarea pe care o avem de zidit.

În urmă cu un an de zile, la confluenţa anilor care aproape s-au scurs, sălile conferinţei internaţionale a fraţilor din Dearbom, Michigan, S. U. A., vibrau de răsunetul îndemnurilor lui Neemia (2.17): „să ne sculăm şi să zidim!" Fie ca, citind aceste scurte reflecţii cu privire la conferinţa frăţească internaţională care a avut loc în urmă cu un an, inimile noastre să fie însufleţite de o chemare puternică, sub flacăra arzătoare a răspunderii pe care o avem de împlinit fiecare în trecerea grăbită pe acest pământ!

Timpul lucrează mereu.Vreau ca să lucrez şi eu.Timpul poate ruina;Eu ţin să clădesc ceva.Ca şi timpul de grăbit,Mai am încă de zidit...Pân-ce-n veci m-oi odihniSus, în cer, când voi sosi.

(H. Bonar)