Timpul

„Zilele anilor noştri ajung la şaptezeci de ani şi dacă, datorită puterii, ajung la optzeci de ani, totuşi mândria lor este durere şi deşertăciune; pentru că trec repede şi noi zburăm“ (Psalm 90.10)

Timpul trece şi o dată cu el viaţa noastră. „Pentru că ce este viaţa voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puţin şi apoi dispare“ (Iacov 4.14). Şi Psalmul 90 ne aminteşte acest lucru: „Zilele ... trec repede“.

Aşa cum observăm din Scriptură, este suficient un lanţ de o sută de persoane de-a lungul generaţiilor pentru a ajunge la primul om. O perioadă lungă în ochii noştri, dar totuşi scurtă în raport cu perioadele care se întind până la începutul creaţiei, la „începutul“ timpului despre care relatează primul verset din Biblie! Dar ce a fost înainte? Ioan ne spune: „La început era cuvântul“. Atât cât putem gândi în urmă, cuvântul a existat înainte de creaţie, înainte de timp. Despre El citim: „Dar Tu vei rămâne, ... Tu eşti Acelaşi“, Cel veşnic neschimbat, care S-a descoperit mai târziu oamenilor ca Acela care lucrează şi conduce totul în timp, dar care rămâne mereu Acelaşi, chiar dacă are de-a face cu aşa multe creaturi.

Dacă privirile noastre se îndreaptă spre viitor, spre revenirea Domnului, spre împărăţia Sa, spre judecata finală, găsim la sfârşitul timpului aceeaşi Persoană, care domină întreaga scenă când „Dumnezeu va fi totul în toate“.

Ce sunt zilele noastre în comparaţie cu aceasta? Ele „trec mai repede decât un alergător..., trec iute ca şi corăbiile de trestie“ (Iov 9.25-26). De aceea să spunem ca psalmistul: „Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă“ (versetul 12).

Cu ce umpli scurtele zile pe care Dumnezeu ţi le-a dat pe acest pământ? Ai găsit un conducător sigur pe calea vieţii tale? Are viaţa ta o ţintă care îi dă adevărata valoare? „Satură-ne dimineaţa de bunătatea Ta, ca să cântăm de veselie şi să ne bucurăm toate zilele noastre“ (versetul 14). A-L găsi pe Mântuitorul „devreme“ sau „în dimineaţa“ vieţii, a-i acorda primul loc în viaţă produce schimbări, izvoare de bucurie pentru toate zilele următoare! În loc de a umple anii tinereţii cu bucuriile lumii, în loc de a te lăsa dominat de febra studiului, a muncii şi a plăcerilor, în loc de a alerga cu toată fiinţa după o fericire înşelătoare şi care nu poate fi atinsă, lasă-te săturat de Cel, a cărui bunătate nu se opreşte în faţa a ceea se suntem şi a ceea ce nu suntem.

Dacă i se acordă Domnului Isus primul loc „în dimineaţa“ vieţii, aceasta poate fi baza pentru un curs rodnic al vieţii spre proslăvirea Sa. Mulţi au început bine, dar au continuat rău şi au sfârşit deseori foarte rău. Pe toată calea este necesară vegherea. Dar o viaţă care, prin harul Domnului, a fost pusă de la început pe direcţia bună, se poate păstra mult mai uşor pe calea cea bună, decât o viaţă care a fost ispitită în primii ani de lume!

Când Iacov a apărut în faţa lui faraon la sfârşitul vieţii sale, a trebuit să recunoască în ciuda celor 130 de ani ai săi: „Zilele anilor vieţii mele au fost puţine şi rele“ (Geneza 47.9). Anii vieţii sale au fost lungi, plini de experienţe variate, de călătorii şi lupte, de bogăţii câştigate şi de multă muncă, dar pentru Dumnezeu au contat numai anii trăiţi cu El, iar aceştia au fost în număr mic. Toţi ceilalţi ani au fost pierduţi pentru totdeauna.

Zilele noastre sunt ocupate de patru preocupări principale: somn, masă, muncă şi „timp liber“. Toate acestea pot fi făcute cu şi pentru Dumnezeu. El este Acela care dă „somn preaiubitului Său“ (Psalm 127.2). Fie că mâncăm, fie că bem, putem face toate spre cinstirea lui Dumnezeu (1 Corinteni 10.31). Referitor la munca noastră ni se spune: „Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Isus“ (Coloseni 3.17). Ce facem cu timpul nostru liber, care deseori este foarte scurt? El trebuie să slujească în primul rând la reînnoirea puterilor morale şi fizice pentru îndeplinirea sarcinilor noastre zilnice şi a lucrării pe care Domnul ne-o dă de făcut aici jos.

Dimineaţa ne aminteşte de mana pe care fiecare israelit trebuia să o adune în pustie înainte de răsăritul soarelui. Este neapărat necesar să ne hrănim sufletul „în fiecare dimineaţă“ cu Cuvântul; trebuie să ne luăm timp pentru aceasta; deseori pare a fi o mare greutate, dar merită osteneala; este vorba de sănătatea noastră duhovnicească. Dacă din toată ziua avem la dispoziţie chiar şi numai o clipă liberă, nu ar trebui să o folosim stând „la picioarele Sale“? Apoi mai citim: „Dimineaţa îmi voi îndrepta rugăciunea spre Tine şi voi aştepta“(Psalm 5.3).

Şi amiaza este un moment pentru citire şi rugăciune, un popas binefăcător în mijlocul „arşiţei zilei“. Daniel se ruga de trei ori pe zi. „Fii veghetor când larma zilei te face să uiţi ceea ce este sus“.

Sâmbăta şi duminica seara cei mai mulţi dintre noi au câteva ore la dispoziţie. Cât de important este să fie petrecute împreună cu Domnul pentru a nu lipsi de la strângerile laolaltă, pentru a acorda familiei timp suficient, pentru a ne preocupa cu alţii şi cu slujba pe care ne-a încredinţat-o Domnul! Din timp în timp trebuie să fim şi singuri ca Isus pe munte. Pentru cel care trăieşte cu Domnul, ziua nu va trece pe cât posibil fără lectura personală a Cuvântului şi fără rugăciune. Chiar dacă timpul nostru liber trebuie folosit înainte de toate pentru hrănirea sufletului nostru, să nu neglijăm nici trupul nostru (1 Tesaloniceni 5.23). Dar să nu uităm că duminica este ziua Domnului, ziua închinării, a slujirii, a odihnei. Cineva a spus: „O viaţă hrănită bine este o viaţă împlinită“. Anii trec, dar ce rămâne din ei în urmă? Într-o zi va fi descoperită întreaga viaţă în lumina prezenţei lui Dumnezeu; va trebui să dăm socoteală de tot! Atunci vom fi conştienţi că tot ce nu a fost de la El şi pentru El, a fost o pierdere – o pierdere pentru veşnicie!

„Învaţă-ne să ne numărăm astfel zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!“

W. Gschwind

* * *

Trecut, prezent şi viitor

Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ţi-a lipsit nimic. (Deuteronom 2.7)

Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge. (Iosua 1.9)

Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi... (1 Cronici 28.20)