Temeri ale necredinţei

„Voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic!" (Isaia 12.2)

Nu trebuie să daţi prea mare importanţă bucuriei sau tristeţei voastre. Nici prin una, nici prin alta, nu puteţi să adăugaţi ceva la lucrarea desăvîrşită a Domnului Hristos. Dacă cineva a plătit datoriile mele, nici durerea mea, gîndind la nebunia cu care le-am făcut, nici bucuria mea de a le şti achitate nu adaugă ceva la plata care a fost făcută, cu toate că si unul şi altul din aceste sentimente sînt fireşti şi drepte. Avraam a găsit pe munte un loc unde putea mijloci pe lîngă Dumnezeu, în timp ce Lot zicea: „Nu pot să fug la munte, înainte ca să mă ajungă prăpădul!" (Geneza 19.19). Necredinţa socoteşte totdeauna drumul credinţei ca fiind cel mai greu de ales; totul este întuneric pentru ea pe acest drum. „Lui nu-I este ruşine să ne numească fraţi"; ne va fi nouă ruşine să-L mărturisim pe Domnul şi Stăpînul nostru în faţa lumii? Nu face socoteli în sine însuţi cu privire la clipa în care vei mărturisi că eşti al Domnului Hristos; fă acest lucru îndată, cu hotărîre; aruncă-te în apă fără teamă şi încrede-te în Dumnezeu pentru urmări. Ştiu din experienţă că o mărturisire deschisă si sinceră că esţi al Domnului Hristos eliberează sufletul mai mult de jumătate din frămîntările lui. Pot să spun, de asemenea în cunoştinţă de cauză, că dacă prin puterea Dom-nului, un om este adus în stare să spună tovarăşilor şi prietenilor săi: „Eu sînt al Domnului Hristos şi trebuie să mă port aşa cum vrea El", el nu va suferi ca aceia care, temîndu-se de a-I mărturisi Numele Celui pe care doresc totuşi să-L slujească, se tîrăsc fără putere şi fără bucurie, pentru că nu au curajul să mărturisească.

Nu cunosc un cuvînt mai potrivit să umple sufletul de pace ca acesta: „Nu vă îngrijoraţi de nimic!" (Filipeni 4.6). De cîte ori am trăit puterea acestor două cuvinte: DE NIMIC!

Cît de puţin cîştigăm prin prudenţa necredinţei! Mai mult, ea favorizează ocazii pentru puterea şi atacurile vrăjmaşului.

Niciodată necredinţa, oricît de bune ar fi inten-ţiile ei de a se asocia lucrărilor credinţei, nu poate să facă altceva decît să strice.

Cît de mult riscă copilul lui Dumnezeu să se abată din drum cînd se aşază sub ocrotirea necredincioşilor, în loc să se sprijinească pe ajutorul lui Dumnezeu, în toate greutăţile care sînt de nelipsit pe calea credinţei!

Satan cîştigă o intrare largă, pentru a face distrugeri într-un suflet, din clipa în care acesta admite umbra unei neîncrederi cu privire la Dumnezeu.

Cînd necredinţa lucrează, ea nu produce decît tulburare şi groază.

Cînd într-o inimă rămîne un geamăt oarecare, care nu se ridică spre Dumnezeu ca spre Dumnezeul harului, pentru că există oarecare neîncredere în privinţa Lui, aceasta este arătarea firii şi lucrarea vrăjmaşului. Ni se întîmplă uneori să fim abătuţi (cu toate că aceasta se poate întîmplă RAR, fără o oarecare lipsă de credinţă), însă toate vor merge bine dacă le vom aduce înaintea lui Dumnezeu.

Neliniştea care vede că vine primejdia nu este credinţa care face faţă greutăţilor prin care Dum-nezeu găseşte potrivit să ne facă să trecem.

Cînd sufletul este trist sau abătut, aceasta nu este o stare de păcat; însă păcatul se iveşte cînd nu ne încredem în Domnul Dumnezeu.

Nu mă tem de nimic, atît timp cît Mîntuitorul meu trăieşte şi Numele Său este ISUS HRISTOS!