Structura cărții Geneza

”La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.“ Geneza 1.1

În Geneza găsim germenii tuturor adevărurilor și subiectelor dezvoltate mai târziu în Scriptură. Ea începe cu un om (Adam) așezat în inocență în Eden și având acces la pomul vieții și se încheie cu un om (Iosif) îngropat întrun mormânt din Egipt. În mod evident, prima creație are o semnificație imensă. În ea vedem revelate gloria lui Dumnezeu, puterea Lui veșnică și divinitatea Sa, așa cum le poate percepe omul pe pământ (Psalmul 19.1; Romani 1.20).

Vedem apoi, după ce păcatul a intrat în lume, remediul lui Dumnezeu și scopul Său, revelate prin promisiunea cu privire la Sămânța femeii, care avea să distrugă puterea șarpelui, însă care avea să sufere făcând aceasta. Îmbrăcămintea din piei de animale a înlocuit șorțurile făcute din frunze de smochin, iar acest lucru reprezintă o aluzie divină la faptul că Dumnezeu avea să pregătească un acoperământ pentru omul vinovat, acoperământ care implica moartea unui Înlocuitor, în timp ce frunzele de smochin simbolizează eșecul omului în ași pregăti propriul acoperământ.

Există un alt principiu important prezentat încă de la început, pe care îl vedem dezvoltat dea lungul întregii Scripturi. El este ilustrat în istoria lui Cain și a lui Abel. De la acești doi oameni învățăm că, de fapt, există doar două religii în lume: una caracterizată de calea omului, iar cealaltă, de calea revelată a lui Dumnezeu. Una este religia faptelor, jertfa lui Cain fiind rodul lucrării de către om a pământului blestemat. Cealaltă este religia harului suveran al lui Dumnezeu, care o oferit un Înlocuitor pentru noi, jertfa lui Abel fiind compusă din oile întâinăscute ale turmei sale și din grăsimea lor.

Vedem deci, încă de pe primele pagini ale Bibliei, ceea ce sa repetat încontinuu dea lungul istoriei omului: oameni care caută îndreptățirea prin fapte, în contrast cu cei care manifestă credință în ceea ce oferă Dumnezeu.

"Și Domnul spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care țio voi arăta. Și te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare“. Geneza 12.1,2

Geneza este compusă din două mari părți. Prima (capitolele 1–11) acoperă o perioadă de două mii de ani și prezintă patru evenimente importante: creația, căderea omului, potopul și formarea națiunilor. Aceste patru mari evenimente au pus temeliile lumii în care trăim noi astăzi. Cea dea doua parte (capitolele 12–50) acoperă o perioadă de doar trei sute de ani, însă descrierea ei este mult mai lungă. Ea se concentrează pe istoria a patru oameni dintro familie aleasă de Dumnezeu să fie cea din care avea să fie format poporul Israel și din care avea să vină Mesia. Acești patru oameni sunt: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Sunt șapte oameni prezentați în Geneza, a căror istorie și al căror caracter însumează liniile principale ale adevărurilor care vor fi mai târziu dezvoltate dea lungul Bibliei. Aceștia sunt:

Adam – primul om, autoritate, stăpânire;

Enoh – umblarea cu Dumnezeu, răpirea;

Noe – harul și dreptatea, guvernarea;

Avraam – chemarea lui Dumnezeu, alegerea, principiul credinței;

Isaac – filiația, substituirea, învierea;

Iacov – disciplina lui Dumnezeu, rezumatul profetic al istoriei lui Israel;

Iosif – suferința și domnia, moștenirea. Istoria lui Iosif prezintă una dintre cele mai importante imagini ale lui Hristos din Scriptură: lepădat de frații săi, vândut națiunilor, înălțat ca domn asupra lor și, de asemenea, restabilindui pe frații săi.