Strigăt de bucurie

"Ferice de poporul care cunoaşte strigătul de bucurie! Ei umblă în lumina fetei Tale, Doamne!" (Psalmul 89.15)

Puţină lumină de soare înviorează fiinţele; păsărelele, care mai înainte stăteau triste, când dă soarele încep să cânte; toate sunt mângâiate când străluceşte soarele. De câte ori n-am văzut noi această schimbare, când după ploaie a venit lumină! Părea că cerul s-ar fi coborât cu dragoste pe pământ ca să-i usuce lacrimile şi să-l împodobească cu o haină nouă de culori frumoase. În înţeles spiritual, acest tablou este foarte plăcut: arătarea Domnului „toarnă“ strălucire peste slăbiciunile noastre şi preface încercările noastre în biruinţe. Starea Lui de faţă înlătura tristeţea care se aşterne ca un nor peste cele mai bune simţăminte ale noastre şi, în felul acesta, ne luminează toate întunecimile noastre. Lumina feţei Lui este pentru sfinţii Săi ca o dimineaţă fără nori: ea aduce numai bucurie.

Până n-am avut legătură personală cu Domnul Isus, n-am ştiut că aş putea fi fericit. De atunci, am auzit atâtea „păsărele ciripind în sufletul meu“, cum n-aş fi visat vreodată. Niciodată sufletul meu întristat nu şi-a imaginat că viaţa omenească ar putea să simtă fericirea divină sau că pamântul este asa de aproape de cer. Negreşit, face să trăieşti în legătură cu Cel care este Iubirea Personificată. Bucuria pământească nu se poate asemăna cu bucuria pusă de Domnul Isus în suflete, aşa cum lampa din mina de cărbune nu se poate asemană cu soarele de pe cer.